Când se sfârșește Kali Yuga?

De Joscelyn GODWIN

Convingerea larg răspândită că o epocă se termină și o alta începe este parte a unui concept de ciclicitate a timpului, comun pentru cele mai multe culturi filosofice. Versiunile cele mai cunoscute sunt cele Patru Epoci din mitologia greacă și mitul hindus al celor Patru Yuga. Scopul acestui articol este de a clarifica o parte din confuziile create în jurul acestora privind delimitările temporale acceptate de către autoritățile din Vest și din Est și pentru a descuraja acceptarea necondiționată a unor teorii prezente.

Cea mai veche sursă europeană a mitului celor Patru Epoci este Hesiod, un poet grec din secolul VIII î.C. În lucrarea sa „Muncile și zilele” (paragrafele 109-21) el descrie aceste epoci ca fiind un ciclu al declinului…de la Epoca de Aur, la cele de Argint, Bronz, și Fier. Hesiod prezintă o idee interesantă: aceste epoci nu schimbă numai calitatea vieții, dar și existența de după moarte a ființelor umane. După ce oamenii din Epoca de Aur și cea de Argint au murit au devenit spirite care supraveghează rasa umană, în beneficiul ei. Oamenii din Epoca de Bronz nu erau nemuritori, precum cei din Epocile de Aur și Argint, dar au decăzut într-o existență „clar-obscură”, în Hades. Influențat, poate, de războiul troian, Hesiod introduce conceptul de „Epocă a Eroilor”, dintre care câțiva au traversat oceanul pentru a se bucura de o Epocă privată de Aur sub domnia lui Cronos (Saturn). Acest lucru nu a oprit decăderea restului omenirii, care a fost aruncată până la limita inferioară a Epocii Fierului. Pentru Hesiod a fost prea devreme să descrie soarta de după moarte a acestor oameni, dar lucrurile nu au stat prea bine pentru ei.

Cultura post-clasică a aflat de cele Patru Epoci, în special prin Virgiliu și Ovidiu. În prima carte a sa, „Metamorfoze” (I, 89 – 261), Ovidiu descrie declinul fericirilor și virtuților umane, până la Potopul universal. După Potop, o nouă ordine a oamenilor, animalelor și plantelor a fost instaurată pe Pământ. Creștinii au văzut asemănarea cu povestea biblică a Potopului lui Noe, dar cu atât mai mult se poate vedea în profeția lui Virgiliu referitoare la noua Epocă de Aur din timpul său. Este posibil să fi fost destinată pentru a-l flata pe Împăratului Augustus, cel care a adus pacea după războiul civil din Roma, dar mențiunea Fecioarei a făcut-o aplicabilă pentru Hristos:

Este ultima Epocă, cea cântată de cumana Sibila:

Marea orânduire a Epocilor reîncepe.

Fecioara se întoarce și domnia lui Saturn se reia:

O nouă rasă de oameni este trimisă din cer.
(Ecloga IV, 5-8)

Religiile abrahamice (iudaismul, creștinismul, islamul) nu împărtășesc conceptul păgân privitor la mai multe cicluri de creație și distrugere. Monoteismul prezintă doar un singur ciclu…Grădina Edenului înainte de cădere este echivalența Epocii de Aur. Pentru a continua paralela, Epoca de Argint poate fi echivalată cu cea a patriarhilor biblici care erau încă apropiați lui Dumnezeu; Epoca de Bronz, cu cea a profeților și a regilor sacri; Epoca de Fier, începând cu exilul babilonian și până în ziua de azi. Ciclul se va încheia cu Judecata de Apoi, după care alesul creștinilor va intra în Noul Ierusalim iar musulmanii vor ajunge în Grădina Paradisului. Evreii au așteptarea lor mesianică corespunzătoare. Toate cele trei religii promit că în cele din urmă Dumnezeu va stabili dreptatea…versiunea păgână spune că domnia lui Cronos va reveni.

De altfel, una dintre temele frecvente ale Epocii de Aur este că în timpul acesteia axa Pământului a fost perpendiculară pe ecliptică (subiect tratat în cartea mea, Arktos). Dacă ar fi așa, nu ar exista anotimpuri, ziua fiind egală cu noaptea pe tot parcursul anului. Plantele și copacii ar produce fructe încontinuu iar anii ar trece ne-numărați. Eternitatea ar putea fi o corectă descriere a experienței umane a timpului, în astfel de condiții…ea a încetat atunci când axa Pământului s-a stabilizat în actuala poziție. Eternitatea va fi reinstaurată în următoarea Epocă de Aur, atunci când Pământul își va relua poziția axială corectă. Indiferent dacă există sau nu baze științifice pentru acest mit, nu se poate face nicio diferență între „puterea” Epocilor și „experimentul Conștiinței” care decurge împreună cu acestea.

Cele patru Epoci (Yuga) din Hinduism

Tradiția hindusă are propria versiune a celor Patru Epoci de unde, probabil, s-au inspirat grecii și celelalte popoare indo-europene. Puranele și Legile lui Manu confirmă că cele Patru Yuga prezintă progresia 4: 3: 2: 1. Numele lor sunt: Krita Yuga (Epoca Norocoasă sau Satya Yuga), Treta Yuga (Epoca celor Trei Părți), Dwapara Yuga (Epoca celor Două Părți) și Kali Yuga (Epoca Conflictului)…cele Patru Epoci constituie Maha Yuga sau Marea Epocă.

Fiecare Yuga are un început și o perioadă de declin reprezentând câte o zecime din lungimea sa, numite Sandhya, respectiv Sandyásana. Vishnu Purana prezintă durata lor în ani cosmici, unde fiecare an cosmic numără 360 de ani pământeni, după cum urmează:

Pentru a determina temporal aceste perioade istorice avem nevoie de o dată reală, iar acest lucru este furnizat de către astronomii hinduși. Ei au căzut de acord că Kali Yuga a început la miezul nopții, între 17 și 18 februarie 3102 î.C. Din acel moment, putem calcula că Epoca de Aur va începe în jurul anului 427000 d.C. Ar părea foarte supărător că începutul ei se situează atât de departe pe scara temporală a existenței umane. Înainte de a respinge aceste cifre ca fiind o pură fantezie, trebuie să știm că ele nu sunt caracteristice hinduismului. Unele apar în diferite contexte, cu o asemenea precizie, încât nu se pune problema unei coincidențe.

Berossus, un fost preot babilonian al lui Bel (Enlil, Baal – zeul pământului și al oamenilor), a studiat cronologia babiloniană și a avut o școală de astronomie pe insula Kos, în secolul III î.C. El prezintă datele istorice pentru domniile celor zece regi asirieni care au precedat Potopul: în total, 420.000 ani.

În China, potrivit cercetătorului misionar Père Prémare, primele dinastii au avut 13, respectiv 11 împărați…fiecare dintre aceștia au condus sau au trăit 18.000 de ani. Prémare pune la îndoială acest lucru, dar dacă facem o simplă socoteală matematică rezultă exact 432.000 ani: (13 + 11) x 18.000 ani.

Saga islandeză numită Poetic Edda descrie pregătirile pentru bătălia apocaliptică de la sfârșitul timpului, când războinicii din Valhalla pornesc împotriva lupului Fenris:

Cinci sute de uși și încă patruzeci | sunt

Așa am socotit, în pereții Valhallei;
Opt sute de luptători | intră printr-o ușă.

Când la război cu lupul ei se duc.

800 de luptători care trec prin fiecare dintre cele 540 de uși înseamnă 432.000 de luptători. Astfel, numărul războinicilor care s-au adunat în Valhalla în ultima zi reprezintă, din nou, numărul anilor din Kali Yuga, ultima epocă a ciclului Maha Yuga.

Autorii Hamlet Mill, Giorgio de Santillana și Hertha von Dechend, au numit aceasta o „coincidență remarcabilă și tulburătoare”. Acest lucru se datorează faptului că o teorie a unei culturi arhaice cu cunoștințe cosmologice (aceeași teorie regăsită la toate culturile vechi de pe tot pământul) este în anatemă cu preistoria oficială. O breșă în această perspectivă istorică oficială se datorează lui Ernest McClain, unul dintre cercetătorii cei mai originali și ingenioși ai timpului nostru. El a prezentat dovezi pe care le-a descoperit într-un fel de joc multidisciplinar jucat cu aceste numere – aceleași numere – care alcătuiesc un diapazon al sistemelor muzicale. Iată cine știa acest lucru: babilonienii, poeții vedici, Platon, cei care au scris textele ebraice, primii creștini, gnosticii și cei care au scris Coranul în forma sa actuală. McClain interpretează Arcele Babiloniene și legendele ebraice ca o schemă de calcul multi-etajată care înglobează și „salvează” de Potop toate numerele posibile, cele necesare pentru calculul calendarului și a scării muzicale. În cazul Arcei lui Noe, numărul pe care l-a calculat nu este altul decât 432.000.

McClain este un radical cu privire la istoria ideilor, dar mai sunt Tradiționaliști care iau numerele nu ca pe un joc filosofic ci ca pe o criptare a cunoașterii exacte a ciclurilor cosmice și ale istoriei. René Guénon (1886-1951), unul dintre puținii mari gânditori care au abordat această ipoteză a acceptat că cele Patru Yuga prezintă progresia 4: 3: 2: 1, dar a contestat datele Puranice. El afirmă că zerourile au fost puse acolo pur și simplu pentru a induce în eroare, și asta cu un motiv anume. Dacă oamenii ar ști datele reale ar încerca să prezică viitorul, ceea ce nu este înțelept „deoarece, în practică, astfel de cunoștințe aduc mult mai multe probleme decât avantaje.” Aspectul esențial este numărul 4.320, număr pe care Guénon îl definește ca reprezentând Maha Yuga – cele Patru Yuga care cuprind întreaga istorie a omenirii. Dar cei 4.320 de ani reprezintă, evident, o perioadă prea scurtă de timp…la fel cum cele 4.320.000 de ani din Purana este una prea lungă. Au fost două probleme fundamentale: în primul rând, pentru a găsi multiplicatorul corect pentru 4.320 în scopul de a ajunge la adevărata lungime a Maha Yuga, și în al doilea rând, pentru a stabili corespondența cu cronologia cunoscută. Guénon pare să se fi inspirat din cunoștințele despre un alt ciclu, Precesiunea echinocțiilor, a cărui durată este de 25.920 ani (4.320 x 6). Presupunând că Krita Yuga sau „atemporala” Epocă de Aur a durat un întreg ciclu precesional, aceasta ne oferă următoarele durate temporale pentru cele Patru Yuga (în ani umani), cu un total de 64.800 ani (4.320 x 15):

Krita Yuga – 25.920 ani
Treta Yuga – 19.440 ani
Dwapara Yuga – 12.960 ani
Kali Yuga – 6.480 ani

Lăsând la o parte temerile sale privind încercările de a prezice viitorul, Guénon a prezentat indicii simple în notele de subsol, pentru a arăta cum a legat aceste durate de cronologia cunoscută. Scriind despre Atlantida, el spune:

„Credem că durata civilizației atlante trebuie să fie egală cu un Mare An, înțeles ca jumătate din perioada de Precesiune a echinocțiilor. În ceea ce privește cataclismul care a adus sfârșitul civilizației atlante, anumite date concordante par să indice că acesta a avut loc cu 7.200 ani înainte de anul 720 din Kali Yuga – un an care reprezintă începutul unei ere familiare, dar unul ale căror origine și semnificație nu mai sunt cunoscute de către cei care o trăiesc în prezent”.

De obicei Guénon nu dezvăluie „datele concordante”, dar cel care a adnotat pe marginea lor, Jean Robin, explică: „În cazul în care nu se știe, este ușor de dedus că era în cauză nu este alta decât cea evreiască, al cărei început este plasat în mod tradițional cu 3.761 ani înainte de era creștină… „teoretica” dată a finalului de ciclu. Astfel, începutul Kali Yuga ar fi în anul 4481 î.C. (3761 + 720) iar sfârșitul ei ar trebui să vină 6.480 ani mai târziu, adică în anul 1999 (6480 – 4481)”.

Putem reconstitui acum cronologia Guénon, după cum urmează:

Robin a scris la începutul anilor 1980. El ne amintește că anul 1999 este acea dată menționată în mod expres de către Nostradamus, atunci când „un Mare Rege al Terorii va veni din cer„. Însă, ca orice altă dată calendaristică a sfârșitului lumii, ea a venit și a trecut.

Orientalistul și muzicologul Alain Danielou (1907-1994) a cunoscut tradiția hindusă din interior și a fost un omolog de-al lui Guénon. Nici el nu a putut accepta perioadele de timp extrem de mari date în Purane și le-a redus într-un mod diferit. Există unele inadvertențe în metodologia interpretării sale (explicate în cartea mea Atlantida și ciclurile timpului), dar este suficient pentru a face o comparație cu datele sale. Borna istorică zero pentru Daniélou este anul 3102 î.C., data tradițională a începutului Kali Yuga care, spune el, „Reprezintă o realitate cosmologică, legată de o alternanță a fluxului din spațiul interplanetar; nu este o dată oarecare”.

Din aceste calcule, reiese că am intrat în faza finală a Kali Yuga în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Daniélou, deși un tip mult mai vesel decât taciturnul Guénon, a fost un mare pesimist al culturii reprezentată de specia umană. El scrie așa: „Catastrofa finală va avea loc în aceste timpuri de decădere morală. Ultimele urme ale prezenței omenirii vor fi dispărut în anul 2442”. Mi-l pot imagina adăugând, cu un zâmbet, „Et bon débarras!” (Drum bun!).

De asemenea, Guénon a corespondat cu Gaston Georgel (1899-?), un savant independent despre care nu se știe mai nimic. El a constatat că evenimentele istorice au tendința de a repeta aceeași succesiune temporală la anumite intervale regulate. Câteva dintre asemănările prezentate de el sunt impresionante : cea a regilor medievali din Franța într-un interval de 539 ani (77 x 7), începând cu Ludovic al XIV-lea până la Ludovic al XVI-lea, sau cea a revoluțiilor engleză și franceză, cu un total de 144 ani, luate separat. Georgel a publicat în anul 1937 prima sa teorie a ciclurilor, sub titlul „Les Rythmes dans l’histoire” („Succesiunea evenimentelor în istorie”). Era un cunoscător al tradițiilor hinduse și punctul său de vedere referitor la Marele Ciclu l-a reprezentat o perioadă de timp de 2.160 ani. Aceasta este durata tradițională a unei ere astrologice…toate cele douăsprezece ere însumate alcătuiesc Ciclul Precesional de 25.920 ani. Georgel redenumește Zodia Berbecului ca „Ciclul lui Avraam” iar Zodia Peștilor ca „Ciclul lui Cezar” și o datează din anul 130 î.C. Afirmă că a ajuns la această dată pornind de la „un studiu profund al ciclului Cristic” și de la realitatea că „în conformitate cu Virgiliu, Ecloga IV, la echinocțiul de toamnă Soarele a intrat în semnul Fecioarei”. Asta sună cam autoritarist, dar toți cei care au studiat Zodiacul ar trebui să știe că granițele constelațiilor nu sunt fixe (spre deosebire de cele obișnuite, constelațiile zodiacale încep din primăvară  – punctul 0° reprezintă Zodia Berbecului). Prin urmare, momentul în care Soarele trece echinocțiul și parcurge drumul de la unul la celălalt este discutabil. De exemplu, datele oferite de către diferiți autori pentru începutul Erei Vărsătorului se încadrează între anii 1760 (Godfrey Higgins) și 2160 (Paul Le Cour). 

Guénon a fost de acord că multe dintre coincidențele prezentate de Georgel au fost extraordinare. În anul următor a adus propria sa contribuție la acest subiect, „Câteva remarci asupra doctrinei ciclurilor cosmice” (1938), în care a interpretat datele Puranice precum cele din tabelul anterior. După al Doilea Război Mondial corespondența lor a fost reluată. Georgel a întors complimentul prin adoptarea cronologiei Yuga a lui Guénon, dar s-a blocat în propriul său calendar spunând că „Pentru a facilita cercetarea noastră, vom adopta data de 2030 d.C. pentru sfârșitul Manvantara, dată propusă ca ipoteză de lucru în prima noastră carte”…cu alte cuvinte, Maha Yuga de 64.800 ani.

Georgel a găsit confirmarea datei de final, anul 2030, într-o carte căreia însuși Guénon i-a acordat încrederea: Bestiile, Oamenii și Zeii de Ferdinand Ossendowski. Acest best-seller publicat în 1922 prezintă rolul important al mitului Agarthei, pe care le-am tratat într-o altă lucrare. Totul a culminat cu o profeție pe care Regele Lumii se presupune că a făcut în Mongolia, în anul 1891:

În al cincizecilea an trei mari împărății vor apărea și vor exista fericite șaptezeci și unu de ani.

După aceea vor fi optsprezece ani de război și distrugere. Apoi popoarele Agarthei vor ieși din cavernele lor subterane la suprafața pământului.

Al cincizecilea an începând din 1891 este 1941. Perioada de fericire de 71 ani în cele trei mari regate durează din 1941 până în 2012…apoi, următorii 18 ani ne conduc exact în 2030.

Avem sugerate acum patru date de încheiere a Kali Yuga și, odată cu ea, sfârșitul prezentului calendar al celor Patru Epoci:

1. Calendarul Puranic luat ad-litteram ne duce cu aproximativ 427.000 ani în viitor.

2. Jean Robin, urmând calculele lui Guénon, a socotit că Kali Yuga se va încheia în 1999.

3. Daniélou a calculat că Kali Yuga a intrat în faza finală în 1939 și se va încheia complet în 2442.

4. Sfărșitul ciclurilor calculat de Georgel converge către anul 2030, după care o nouă Krita/Satya Yuga inițiază următorul ciclu.

 Yuga din sistemul hindus – Sri Yukteswar

Mulți cititori vor fi familiarizați cu sistemul propus de Sri Yukteswar Giri (1855-1936). Acesta a beneficiat de o atât de multă publicitate favorabilă în ultimii ani, încât a ajuns să fie considerat adevăratul sistemul hindus Yuga. Sri Yukteswar atribuie Maha Yuga o perioadă de 24.000 ani, prezumând-o cu precesiunea echinocțiilor. El atribuie jumătate din acești ani unor perioade Yuga descrescătoare, în progresia tradițională 4: 3: 2: 1. Considerând „anii divini” ai Puranelor (primul tabel, pagina 64) ca fiind aceeași cu cei umani, rezultă un total de 12.000 ani. Apoi vine adevărata sa inovație: ciclul nu se repetă și începe un nou set de Patru Yuga, dar în ordine inversă. Legătura cu cronologia istorică pare a fi tradiționala Kali Yuga, începând din anul 3102 î.C., dar a mutat-o în anul 3101 î.C., într-un alt loc în secvența Yuga. Apoi, este ușor de construit un calendar al sistemului Yuketeswar:

Ca și în sistemul Puranic, fiecare vârstă este încadrată de sandhis sau două perioade de tranziție (un început și un sfârșit), fiecare reprezentând câte o zecime din Yuga. Astfel, Kali Yuga durează de fapt 1.000 ani, cu două perioade de 200 ani, una care o precedă și una care o urmează. În 1894, Yukteswar a scris: În 1899, la finalizarea perioadei de 200 de ani de Dwapara Sandhi (timp de tranziție), Adevărata Dwapara Yuga de 2.000 ani va începe și va da omenirii, în ansamblu, o înțelegere aprofundată a electricității și controlul acesteia.

Esența sistemului Yukteswar este aceea că poziționează omenirea din aceste timpuri într-o curbă mai degrabă ascendentă decât una descendentă. Acest lucru sugerează mai degrabă o contradicție cu sursele tuturor celorlalte tradiții. Învățații indieni, ca Yukteswar, au avut, poate, resentimente față de colonizatorii britanici dar s-au raliat mitului european de progres prin știință. Yukteswar a crezut cu tărie că în jurul anului 1700 lumea a intrat în epoca electricității. Descoperirea energiei electrice și utilizările acesteia au însemnat (pentru el) că omul a atins o percepție mai înaltă a realității în era aceea pur materialistă, decât în cele care o precedaseră. Înainte de aceasta, în dualitatea Kali Yuga, „partea intelectuală a omului a fost atât de mult diminuată, încât nu a mai putut înțelege nimic dincolo de materia brută a Creației”.

Numai ignoranța istorică poate scuza o astfel de declarație. În perioada în cauză, din 701 î.C. până în 1699, au luat naștere budismul, zoroastrismul, taoismul, jainismul și Vedanta; mișcările orfice și pitagoreice, școlile misterelor lui Isis, Serapis și Mithras, nașterea iudaismului post-exilic, druizii, creștinismul, maniheismul, gnosticismul, catarismul și Islamul. Pe partea ezoterică a fost Zen și Vajrayana budistă, filosofia Samkhya, Cabala, sufismul, teosofia (atât cea neoplatonică cât și cea creștină), rosicrucianismul; artele magiei, alchimiei și astrologiei. Raportările de minuni erau la ordinea zilei, iar credința în realitățile non-materiale cum ar fi oracole, blesteme, voia lui Dumnezeu, Diavolul sau vrăjitoria erau atât de intense, încât au determinat războaie și persecuții majore. În cele din urmă, în jurul anului 1700, odată cu revoluția științifică și Iluminismul, a avut loc o creștere a neîncrederii în non-existența spirituală, ceea ce a dus la ateismul și materialismul științific al elitelor de astăzi.

Jainii și unele secte budiste au avut, de asemenea, un sistem al ciclurilor „sus-jos” care ar fi putut reprezenta sursa de inspirație a lui Sri Yukteswar, deși scara timpului lor o depășește cu mult pe cea a lui. Alt ingredient al lui a fost aproximarea ciclului precesional la 24.000 ani, în loc de astronomicul 25.770 ani sau tradiționalul 25.920 ani. A introdus acest nou concept în cronologia istorică cu un motiv clar politic, pentru că, împreună cu un alt viitor guru, Sri Aurobindo Ghose, au aparținut unei mișcări anti-coloniale secretă numită taman Yugantar  – „New Age” sau „Tranziția unei Epoci”. A fost un scop strategic în spatele anunțul din anul 1894 că Kali Yuga s-a sfârșit și Dwapara Yuga, o epocă mai bună, este deja în curs de desfășurare. În primii ani ai secolului XX propaganda mișcării a anunțat că „epoca păcătoasă a fierului s-a încheiat” și a cerut insurecție. Acestea nu reprezintă un atac la Sri Yukteswar și la toți cei care-l respectă pe el și pe discipolul său, Yogananda, ci pur și simplu o reamintire că până și înțelepții au agendele lor. Guénon a spus același lucru despre autorii Puranelor!

Ceea ce s-a prezentat aici este mai mult decât încercarea de impunere a unui punct de vedere sau al altuia. Este, dacă doriți, prezentarea unor puncte de vedere asupra lumii, care ne permit să înțelegem că:

1. Omenirea, în ansamblul său, trece prin cicluri temporale predeterminate.

2. Acestea sunt fixate cronologic…prin urmare, sunt previzibile dacă se poate găsi o cheie de descifrare a lor.

Ceea ce consider corect ar fi prima variantă, pentru că eu cred în microcosmos ca un ghid de înțelegere a macrocosmosul…și vice-versa. Fiecare dintre noi trece printr-un ciclu prestabilit, ale cărui date sunt imprevizibile. Făcând abstracție de „accidente”, parcurgem drumul nostru începând cu Epoca de Aur a copilăriei, prin dulce-amara Epocă de Argint a adolescenței, combativa Epocă de Bronz a maturității și terminând cu Epoca de Fier a declinului și a morții. Apoi, am putea începe din nou, dar cu siguranță nu putem repeta procesul în sens invers! Așa după cum se poate estima speranța de viață a cuiva în funcție de vârstă, starea de sănătate, obiceiuri, etc, la fel se poate face o estimare a vârstelor diferitelor civilizații și poate a întregii rase umane!

Descrierile tradiționale ale Kali Yuga și mai ales cea denumită de Guénon, în 1944, „Domnia Cantității”, se potrivesc perfect cu lumea modernă și ne pot da o idee despre poziția noastră în actualul ciclul. Dar, la fel cum o persoană în vârstă parcurge drumul vieții de la o zi la alta, până la final, toți trebuie să fim recunoscători pentru fiecare nouă zi!

Mai multe informații și cercetări mai ample cu privire la acest subiect pot fi găsite în cartea lui Joselyn Godwin Atlantis and the Cycles of Time (Inner Traditions, 2011).

Sursa articolului