De Jordan – The Spirit Science
Studiul Geometriei Sacre a fost făcut de-a lungul a mii de ani în școlile misterelor antice. Cele mai comune forme geometrice considerate a fi sacre sunt Floarea Vieții egipteană, Vesica Piscis ebraică și Inelele Borromeo italiene (cunoscute sub numele de Sfânta Treime). Desigur, există cu mult mai multe: Kaballah, Sămânța Vieții, Solidele Platonice, Fructul de Vieții și așa mai departe. Aceste forme geometrice sunt sacre deoarece reprezintă tipare prin care se manifestă Creația…de la stele la copaci, aceste tipare se găsesc peste tot în realitate. Una dintre cele mai simple căi de a vedea cum se manifestă ele este pur și simplu observarea naturii.
Această geometrie a fost descrisă de către gnostici ca reprezentând „Originile”, indicând nivelul lor de cunoștințe referitoare la modelele formate prin intersecția sau interferența tiparelor sunetelor. Și pentru că muzica se propagă prin sunete, Geometria Sacră a devenit împletită cu Musica Universalis, străvechea teorie a Tot Ceea Ce Este. Prin proporțiile muzicale totul poate fi modelat cu ajutorul Geometriei Sacre. Pentru a vedea cum funcționează, să luăm în considerare următorul Inel Cromatic muzical împărțit în douăsprezece secțiuni egale, în funcție de modelul armonic al culorilor. Acesta este cunoscut ca Inelul Cromatic Z/12Z, unde Z este setul de numere întregi de la 1 la 12.
Denumirile indică simetria bilaterală între fiecare jumătate a cercului, așa cum este împărțit de către Axa Armonică prin intermediul Centrului Armonic sau Armonica Parțială 9. Simbolurile în formă de arc indică zonele unde Armonicele degajă energie, respectiv zona dintre intervalul de 3 tonuri și a 3-a octavă. Din Inelul Cromatic poate fi descompus un sistem inelar dublu pentru o reprezentare geometrică standard a Oscilației Fourier (Transformata Fourier) compusă din 2 unde complementare, sinus și cosinus, în cuadratură de fază (defazate cu 90 de grade).
Pentru antici, acest sistem sincron dublu-inelar a fost cunoscut sub numele de Vesica Piscis sau Mandorla, cu referire la secțiunea comună a celor două inele. În Cabala ebraică viața este descrisă ca „sosirea în această lume” prin zona de interferență Mandorla dintre cele două inele. Acest aspect poate fi asemuit cu nașterea ființei umane prin vagin sau drumul parcurs de sămânța care încolțește, răsare, se înalță și devine un copac. Cele două inele reprezintă o secțiune verticală a toroidului dublu produs de efectul Coriolis – o geometrie aplicabilă în formarea galaxiilor și a propriul nostru sistem solar. Viața însăși se manifestă printr-o mișcare toroidală, asemenea unui uragan care prezintă o mișcare de răsucire în jurul propriei axe sau configurația vârtejului de păr din creștetul capului. Atunci când ne naștem, canalul prin care venim pe lume este, într-adevăr, o Mandorla. Datorită acestor aspecte dar și multor altele, Mandorla este reprezentată prin chenarul care încadrează zeitățile din icoanele creștinismului, indicând originea acestora din Matricea Creației.
Dincolo de interpretările religioase, putem înțelege mai bine proprietățile fizice ale inelelor duble prin separarea celor douăsprezece tonuri în două grupe separate de câte șase, între cele două inelele…grupul din zona superioară a inelului care reprezintă componentele funcției sinus în fază cu Centrul Armonic și grupul din zona inferioară care reprezintă componentele funcției complementare cosinus. Cele două grupuri de tonuri sunt cunoscute ca Scara Armonică, din care am prezentat doar aceste două inele. Interesant este faptul că Mandorla corespunde așa-numitului „interval dominant” (de exemplu, {G, B} în C major) utilizat în practica muzicală comună pentru modularea sunetelor și descompunea lor în diferite tonalități. Această așa-numită rezoluție a „tonurilor dominante” este, de asemenea, utilizată ca un element central în armonia muzicală pentru a compune seria de acorduri numită Ciclul de Cincimi. Atunci când reprezintă configurația sincronă Vesica Piscis, acordurile triple dominante pot fi văzute descriind o traiectorie ciculară, în cascadă, compusă din douăsprezece tonuri.
Atunci când aceeași configurație a șirului de tonuri muzicale este transformată într-o configurație octogonală folosind al șaptelea acord dominant, ceva cu adevărat uimitor se întâmplă: Ciclul de Cincimi prezintă profilul unui pește. De fapt, auto-modulația frecvențelor respective creează o configurație geometrică deosebită, în formă de rechin. Geometrie Sacră, într-adevăr!
D'ale Carnavalului 