Arhive etichetă: energie liberă

Invenția Doctorului Royal Rife – ascunsă publicului

Tacticile folosite pentru a ascunde tot ceea ce ține de conceptul de energie liberă, care înseamnă și crearea de dispozitive de vindecare și/sau tehnologii benefice pentru om, sunt încă aceleași, de zeci și zeci de ani: respectivii inventatori sunt atacați de oficialități, fiind catalogați drept impostori sau șarlatani, discreditându-li-se invențiile prin prezentarea argumentelor așa-zisei științe oficiale, argumente ce sunt, evident, false…sau, li se provoacă falimentul.

În cazul în care aceste tactici nu funcționează, Guvernul Federal va consfica brevetul și va face uz de alte tactici diabolice, cum ar fi crima, pentru a se asigura că cel care a inventat tehnologia și/sau dispozitivul menite să vindece va dispărea fizic. Apoi, brevetul furat va fi folosit numai de către Statul din umbră, și numai în scopuri pentru care acesta nu a fost destinat de cel care l-a inventat și brevetat. Continuă lectura

Publicat în Știința altfel | Etichetat , , , , , , | 4 comentarii

Modul în care oamenii sunt conductori de energie pentru Anunnaki

de Michelle Walling, CHLC Staff writer, In5D.com În recenta Conferință Breakthrough Global Energy susținută în Boulder, Colorado, Michael Tellinger a reiterat teoria că sunetul este una dintre formele cele mai abundente de energie liberă de pe planetă. El a spus că sunetul este sursa primordială … Continuă lectura

Publicat în Știința altfel | Etichetat , , , , | 3 comentarii