20 Ianuarie 2017 – la ce ne putem aștepta

Comandantul Gărzii Naționale din Washington D.C. va fi revocat din funcție în ziua ceremoniei de investire a Președintelui Trump.

Vineri, 13 ianuarie, Generalul care conduce D.C. National Guard (cu un rol major în supravegherea ceremoniei de investire a noului Președinte) a declarat că atribuțiile sale privind comanda misiunii de supraveghere a desfășurării evenimentelor din data de 20 ianuarie îi vor fi anulate, la orele 12:01, atunci când Donald Trump va fi investit în funcția de Președinte.
Plecarea Gen. Errol R. Schwartz, cel care a pus la punct Planul de protecție a capitalei Washington D.C. în timpul ceremoniei de investire (clasificată ca eveniment de maximă securitate națională), va surveni în mijlocul evenimentelor, în timp ce mii de soldați din subordinea sa vor fi prezenți pentru a asigura protecția civilă.
Într-un interviu acordat vineri dimineață pentru The Washington Post, Gen. Schwartz a declarat că „Momentul ales pentru părăsirea conducerii este unul foarte neobișnuit”. În timpul inaugurării, Gen. Schwartz va comanda nu numai acei membri ce compun D.C. National Guard, dar și încă alți 5.000 de militari, neînarmați, sosiți din întreaga țară. De asemenea, el va supraveghea și sprijinul aerian militar de protecție a capitalei Washington D.C.
„Trupele mele vor fi în stradă…o să le pot privi dar nu voi fi putea să le și conduc înapoi, către cazarmă”, a declarat Gen. Schwartz, specificând apoi că „Nu am de gând să părăsesc conducerea unei misiuni taman în timpul bătăliei.” (sursa)
Era normal ca ambele părți să se faulteze reciproc în timpul campaniei electorale, dar este foarte neobișnuit ca să continue acest joc (și) în timpul perioadei de tranziție pentru preluarea puterii.
Dar, pe măsură ce Democrații și Organizațiile conduse și finanțate de George Soros au depus eforturi considerabile împotriva unei tranziții liniștite în preluarea puterii de către viitorul Președinte Donald Trump, cu atât mai mulți oameni au fost convinși să creadă că Trump este un personaj ce trebuie, într-adevăr, să fie împiedicat să ocupe fotoliul aflat în Biroul Oval.
Despre asta e vorba? Sau, este acest lucru real?
Două lucruri sunt posibile în acest caz: fie este vorba despre o parte a unui plan în care actorii enumerați mai sus joacă într-o piesă artistică ce proiectează imaginea unui Trump neavenit pentru funcția de Președinte, fie este o adevărată revoluție…o revoluție pentru care fiecare WhiteHat (Pălărie Albă) și patriot american luptă, pe ascuns, de ani de zile.
În cazul în care una dintre aceste două ipoteze este reală, atunci ceremonia prezidențială de pe 20 ianuarie trebuie să fie perturbată cu orice preț, fiind astfel compromisă securitatea evenimentului. Pentru asta, se impune ca fiind nevoie de crearea acelei situații în care nimeni să nu poată gestiona și controla mulțimea de protestatari inflamați, iar panica ce va urma unei posibile asasinări a Președintelui Trump să deschidă calea către impunerea Legii Marțiale.
Deja au fost organizate diferite Mișcări pentru un acord comun în acest sens și n-ar fi deloc o exagerare să credem că toate acestea dispun de finanțări masive ale Organizațiilor conduse de Soros, în același timp fiind sprijinite de actori de la Hollywood ce doresc să-și păstreze actualul lor „mod de viață”.
Iată un exemplu: Organizația DisruptJ20 intenționează să declanșeze „O serie de acțiuni de amploare care să compromită ceremonia de instalare a noului Președinte și sărbătorirea evenimentelor ce vor urma acesteia. De asemenea, vom paraliza orașul deoarece am planificat blocade și marșuri de protest ce vor opri traficul și chiar și transportul public.”
Acțiunile planificate pe 20 ianuarie ar putea fi puse în practică de către următoarele Organizații (sursa):
Organizația RefuseFascism cheamă către Luna de Rezistență afirmând că Președinția Trump este una ilegală deoarece nu are opțiunea votului popular majoritar. De asemenea, această Organizație dorește să blocheze instalarea Regimului Trump, înainte ca acesta să-și înceapă activitatea:
„Donald Trump nu a câștigat votul popular…nici măcar pe departe. El a obținut cu 2.5 milioane de voturi mai puțin dar a câștigat alegerile datorită Colegiului Electoral…o Instituție înființată în anul 1787, ce protejează sclavia. Această moștenire a opresiunii brutale a negrilor a devenit apoi sursa care a permis alegerea lui Trump și a lui Pence. 
În mod fundamental, acest lucru reprezintă o caracteristică a unui Regim Fascist, pe care o are și Regimul Trump-Pence, iar ceea ce el a planificat este ilegitim și imoral, reprezentând un pericol pentru viitorul omenirii și al Pământului. Nu dorim așa ceva, iar asta ar putea deveni realitate dacă toți cei ce urăsc ceea ce reprezintă acest Regim Fascist și-ar exprima indignarea, mobilizându-se masiv pentru a crea acele condiții politice ce vor face posibil acest lucru. Suntem milioane de oameni. Singura noastră scăpare este aceea de a acționa împreună, dincolo de condițiile normale (legale). Fiecare facțiune din cadrul actualei structuri de putere trebuie să fie forțată să răspundă conform a ceea ce noi plănuim să facem: crearea unei situații în care Regimul Trump-Pence să fie împiedicat să se instaleze.
Facem apel la fiecare dintre voi, cei ce vă opuneți ideii a ceea ce înseamnă acest Regim și ceea ce va face el, pentru a lua parte la, și a construi în mod activ, această Mișcare de Rezistență. Organizare. Planificare. Acțiune.

20-ian

Cine se află în spatele acestei Mișcări de destabilizare a ceremoniei de investire a Președintelui Trump?
Deși cele două Grupări nu recunosc afilierea lor, este destul de clar că în spatele acestora există o singură Entitate…proiectarea și aspectul paginilor lor web este izbitor de asemănătoare și, prin urmare, singura concluzie este că acestea sunt realizate de către același dezvoltator web. Dar ăsta nu e singurul indiciu…
Căutând să aflăm cine a înregistrat numele domeniilor web refusefascism.org și disruptj20.org am aflat că ambele aparțin aceluiași server proxy privat ce ascunde identitatea celui care înregistrează un domeniu, respectiv Proxy Protection LLC. Mai mult decât atât: adresele și numerele lor de telefon sunt identice.
whois-disruptj201

disruprj20.org

whois-resistfascism1

resistfascism.org

De asemenea, un alt aspect demn de remarcat este și ideologia ce a stat la baza înființării acestor două Grupări. În conformitate cu datele înregistrate, rezultă că scopul celor care au înființat RefuseFascism este acela de a provoca revolte…de asemenea, pentru a atrage și alte Grupări moderate care să se alăture proiectului lor, au decis să înființeze și Disrupt January 20.
Ce altă modalitate mai bună de a maximiza daunele pe care aceste grupuri organizate le-ar putea provoca în cazul în care sunt lăsate să-și atingă scopul, decât prezența unei Gărzi Naționale fără Comandant?!
Alături de acest haos din Washington D.C, planificat cu mare atenție, există și realitatea actuală din Europa, generată de amplificarea prezenței agresive a NATO de-a lungul graniței cu Rusia. (Articol asociat)
În cazul în care va fi proclamată Legea Marțială (pentru înăbușirea eventualelor revolte), înseamnă că în viitorul apropiat vor fi programate noi alegeri prezidențiale având ca scop impunerea „întoarcerii la normalitate”…aceste eventuale noi alegeri se vor desfășura sub controlul Department of Homeland Security (Departamentul pentru Securitate Internă) care, recent, a fost autorizat să controleze întregul exercițiu „democratic”, printr-o nouă procedură ce îi oferă acestuia posibilitatea reconsiderării procesului electoral ca reprezentând o altă „infrastructură critică” aflată sub directa sa jurisdicție.
Așadar, în aceste condiții, Mafia Khazară poate fi panicată…dar, cu siguranță că va ști cum să exploateze fiecare „nouă criză” apărută, în beneficiul propriei sale Agende.
Dacă, din nefericire, Corporatișții vor câștiga pe 20 ianuarie, tot ceea ce americanii au încercat să elimine din viața lor va fi re-actualizat.
Președintele Duterte are dreptate: Obama este un adevărat fiu de cățea.

Sursa articolului
Publicat în Politică | Etichetat , , | 1 comentariu

Cosmosul fără Gravitație

Motto: ”Nu există spațiu curbat…(există) doar mintea umană care nu poate înțelege infinitul și eternitatea! Dacă relativitatea ar fi înțeleasă de creatorul ei, atunci el ar obține Nemurirea, chiar și cea fizică…ceea ce, cred eu, i-ar face plăcere. Newton a înțeles că Secretul Cosmic constă în aranjamentul geometric și mișcarea corpurilor celeste. El a recunoscut că în Univers există Suprema Lege a Armoniei. Spațiul curb este haos, iar haosul nu e muzică. Einstein este mesagerul timpului haotic. Nu am nimic cu domnul Einstein…a făcut multe lucruri bune, multe dintre ele urmând sa devină parte a muzicii. O să-i scriu ca să-i explic că eterul există, și că particulele lui sunt ceea ce ține Universul în armonie și viața în Eternitate.”
”Orice este electricitate. Mai întâi a fost Lumina…sursa fără sfârșit din care iese materia este distribuită în toate formele care reprezintă Universul și Pământul, cu toate formele lui de viață.”
”Întunericul este adevărată față a Luminii, pe care noi nu o vedem. Eu sunt electricitate. Mai exact, eu sunt electricitate în formă umană…toți suntem, dar nu o știm.”
”Dacă vrei să descoperi secretele Universului gândește în termeni de energie, frecvență și vibrație.”
Nikola Tesla
cms_higgs-event

Cosmosul fără Gravitație (Rezumat)

Fenomenele de atracție, respingere și circumducție (rotație axială) electromagnetică în Sistemul nostru Solar

de IMMANUEL VELIKOVSKY – 1946
CUPRINS
  1. Fenomene ce contravin Teoriei Gravitației
  2. Atracția între doi atomi – Inerția – Atragerea corpurilor spre pământ – Timpul de oscilație al unui Pendul – Efectul electrostatic asupra masei unui corp
  3. Atracția, Respingerea și Circumducția electromagnetică, în Sistemul Solar
  4. Anomaliile de pe Mercur și alte fenomene, pe înțelesul tuturor
I
Teoria ce stă la baza acestei lucrări: gravitația este un fenomen electromagnetic. Nu există o relație gravitațională între orbitele inițiale ale planetelor și sateliții acestora. Fenomenele electrice de atracție, respingere, și rotația axială proprie a câmpului electromagnetic (1) reglementează mișcările acestora. Teoria Lunii care nu „cade”, atrasă fiind de Pământ, datorită presupusei sale mișcări inerțiale (de revoluție) ce descrie o linie dreaptă, nu poate fi comparată cu fenomenul de cădere a obiectelor aflate în atmosfera terestră…aceste două ipoteze sunt fundamentate de Teoria newtoniană a Gravitației.
Alături de multe alte aspecte importante descoperite în urma studierii adâncului cosmic (enumerate la sfârșitul acestei lucrări dar prezentate pe larg într-o altă lucrare, Worlds In CollisionCiocnirea Lumilor), următoarele lucruri sunt incompatibile cu Teoria Gravitației:
  1. Compușii care alcătuiesc atmosfera (azotul, oxigenul, argonul și alte gaze) nu sunt priviți de oamenii de știință ca un compozit, ci ca un amestec…acești compuși se găsesc în proporții egale în diferitele straturi ale atmosferei, în ciuda diferențelor mari dintre masele lor specifice. Explicația acceptată de știință este următoarea: „Curenții atmosferici rapizi păstrează bine închegat acest amestec de gaze, astfel încât, cu excepția vaporilor de apă, compoziția atmosferei este aceeași pe toată întinderea Troposferei, până la înălțimea maximă atinsă de aceasta.” (2) Această explicație nu poate fi adevărată. Dacă ar fi fost adevărată, atunci, în momentele de acalmie a vântului azotul ar trebui să aibă o mișcare ascendentă, în timp ce oxigenul ar trebui să coboare spre sol, urmat apoi de argon. În cazul în care mișcările maselor de aer sunt cauzate de diferența de greutate dintre aerul cald și cel rece, diferența de greutate dintre gazele mai grele, aflate la mare altitudine, și gazele ușoare, aflate la altitudini inferioare, ar trebui să creeze furtuni sau mișcări de mase mari de aer care ar coborî la altitudinile joase numai după ce curenții de aer vor fi trasportat fiecare dintre aceste gaze în straturile atmosferice corespunzătoare, în conformitate cu legea gravitației sau cu greutatea lor specifică. Cu toatea acestea, respectivul fenomen nu se întâmplă. Atunci când anumiți piloți de aeronave și-au exprimat convingerea că există în aer „anumite bule de gaze nocive”, oamenii de știință au răspuns: „Nu există „bule de gaze nocive.” Niciun gaz, și niciun alt amestec probabil de gaze nu au, la temperaturi și presiuni normale, aceeași densitate cu cea a aerului. Prin urmare, o bulă de gaze străine prezentă în atmosferă s-ar înălța, precum un balon, sau ar coborî, precum se scufundă piatra în apă.” (3) Atunci, având în verede această explicație, de ce gazele atmosferice nu se separă unul de celălalt, în conformitate cu masa (greutatea) specifică fiecăruia?!
  2. Ozonul, deși mai greu decât oxigenul, este absent în straturile inferioare ale atmosferei (este prezent doar în cele superioare) și nu se supune „efectului de omogenizare atmosferică, produs de vânturi.” Prezența sa (doar) în atmosfera superioară sugerează că ar trebui să găsim oxigenul la altitudini superioare celor la care există ozonul: „Deoarece oxigenul este mai puțin dens decât ozonul, acesta va tinde să se ridice la înălțimi și mai mari.” (4) Nimeni nu se întreabă de ce, datorită propriei sale greutăți, ozonul nu coboară și/sau de ce nu se amestecă cu alte gaze, datorită mișcării curenților de aer din atmosferă.
  3. Picăturile de apă ce alcătuiesc norii și ceața (milioane de tone de apă) sunt în suspensie la mulți kilometri deasupra solului deși apa este de 800 de ori mai grea decât aerul…norii și ceața sunt formate din picături de apă ce sfidează gravitația.
  4. Chiar dacă elasticitatea perfectă este o calitate a moleculelor tuturor gazelor și, dacă mișcarea moleculelor este generată de o cauză mecanică, atunci gazele ar trebui să coboare spre sol datorită atracției gravitaționale dintre particule, dar și datorită atracției gravitaționale a Pământului. De asemenea, ar trebui să existe o pierdere de impuls ca rezultat al transformării unei părți din energia de mișcare în vibrație, datorită ciocnirii dintre molecule.(5) Dar, din moment ce moleculele unui gaz aflat la o temperatură constantă, sau într-un mediu perfect izolat, nu se opresc din mișcare, este evident că o forță generată în urma coliziunilor le conduce această mișcare. Moleculele gazelor au tendința de a se separa una de cealaltă. Fenomenul de respingere dintre particulele de gaze și vaporii de apă contracarează fenomenul de atracție reciprocă a lor.
  5. Greutatea atmosferei se schimbă în mod constant, așa după cum ne indică variațiile de presiune barometrică. Zone cu presiune barometrică scăzută nu sunt neapărat încercuite de centuri barometrice de înaltă presiune. Modificările aproape zilnice ale presiunii barometrice nu sunt explicabile de către principiile mecaniciste ale gravitației și efectului termic al radiației solare…cauza acestor variații este necunoscută.
„Se cunoaște încă de acum două secole și jumătate că există, mai mult sau mai puțin, variații zilnice ale presiunii arătate de un barometru, culminând cu două maxime și două minime în decursul a 24 de ore. Imediat după ce Dr. Beal a inventat barometrul (1664-1665) s-a început această observare ce a generat nedumerire la fiecare stație meteo care a înregistrat, păstrat și studiat fenomenul, fără succes însă în găsirea unei explicații fizice complete a acestuia. Vorbind despre variațiile barometrului, zilnice sau nu, Lordul Rayleigh a spus: „Variația relativă a presiunii din ultimele zile, așa cum a fost ea observată în cele mai multe părți de pe suprafeța Pământului, este încă un mister, iar toate tentativele de a le explica sunt iluzorii.” (6)
Un maxim este la ora 10 dimineața, celălalt fiind la 10 seara; cele două minime sunt la 4 dimineața, respectiv 4 după-amiază. Efectul generat de căldura solară nu poate explica nici orele la care apar maximele și nici orele de apariție ale minimelor acestor variații de presiune. În cazul în care presiunea atmosferică ar scădea (fără ca aerul să devină mai ușor) rezultând o expansiune pe orizontală datorată căldurii, ar însemna ca aceeași masă de aer să graviteze pe înălțime și să-și modifice forța de presiune, în raport cu diferitele ore ale zilei.
Presiunea atmosferică cea mai scăzută este în apropiere de ecuator, având aceeași valoarea de-a lungul acestuia. Cu toate acestea, înălțimea Troposferei este maximă în dreptul ecuatorului (aproximativ 18 km), mai mică la latitudini moderate, și de doar 6 km deasupra Polilor.
  1. Reflectând la forma învelișului atmosferic al Pământului, Laplace a ajuns la concluzia că atmosfera, care se rotește cu aceeași viteză unghiulară ca și Pământul, și care se comportă ca un fluid, trebuie să aibă o formă lenticulară; axele sale polare și ecuatoriale ar trebui să aibă aproximativ 56.400, respectiv 83.700 kilometri; la ecuator atmosfera ar trebui să se extindă cu mai mult de 34.000 de kilometri deasupra solului. La asemenea distanțe față de sol, forța gravitațională a Pământului este egală cu forța centrifugă, datorită mișcării sale de rotație.
În urma măsurării presiunii atmosferei terestre, măsurători bazate pe principiile gravitației, s-a dedus că atmosfera are doar 18 kilometri înălțime…nu 34.000 de kilometri.
Observațiile făcute asupra meteoriților și a aurorelor polare au condus la concluzia că atmosfera ajunge la o înălțime de 209 kilometri (meteoriții), sau de peste 640 de kilometri (aurorele polare). Din măsurătorile radio a rezultat o înălțime de aproximativ 320 de kilometri.
Iată cum două calcule, ambele bazate pe principiul gravitației, au condus la rezultate ce diferă extraordinar de mult: 18, respectiv 34.000 de kilometri. În plus, observațiile directe (meteoriți, aurore ploare și unde radio) nu justifică nici ele diferențele calculate.
  1. Cicloanele, caracterizate de o presiune atmosferică joasă și de vânturi ce suflă dinspre extremități spre centru, prezintă o mișcare de rotație inversă acelor de ceasornic, în emisfera nordică, și în sensul acelor de ceasornic, în cea sudică. Această mișcare a curenților de aer în turbioane ciclonice este, în genere, explicată ca fiind un efect al mișcării de rotație a Pământului.
Anticicloanele, caracterizate de o presiune atmosferică ridicată și de vânturi ce suflă dinspre centru spre extremități, prezintă o mișcare de rotație în sensul acelor de ceasornic, în emisfera nordică, și inversă acelor de ceasornic, în cea sudică. Mișcarea maselor de aer ce generează Anticicloanele nu a putut fi explicată și este considerată ca fiind o enigmă.
Cicloanele și Anticicloanele sunt considerate mișcări de fluide ce au presiunea cea mai mare și/sau cea mai mica, în centrul lor baric. Din moment ce mișcarea Anticiclonului nu poate fi explicată prin principiile mecaniciste ale gravitației și rotației terestre, trebuie să concluzionăm că nici mișcarea Ciclonului nu are cum să fie explicată prin aceleași principii.
  1. Suprafața uscatului în emisfera nordică este de 3 ori mai mare decât suprafața uscatului din emisfera sudică. Greutatea medie a uscatului este de 2,75 ori mai marea decât cea a apei; luând în considerare masa oceanelor și a mărilor, precum și distribuția masei uscatului și, presupunând că adâncimea medie a mărilor și oceanelor în ambele emisfere este egală, atunci emisfera nordică (uscatul, până la nivelul mării) este mai grea decât emisfera sudică; masele de uscat aflate deasupra nivelului mării sunt greutăți/sarcini suplimentare. Cu toate astea, iată că această distribuție inegală a maselor de uscat nu afectează poziția axei Pământului deoarece nu plasează numai emisfera nordică cu fața la Soare. O „forță moartă” cum e gravitația nu poate menține echilibrul unui Pământ rotund, încărcat inegal. De asemenea, distribuția sezonieră a gheții și a zăpezii, alături de procesul de topire a acestora, când într-o emisferă, când în cealaltă, sunt fenomene naturale ce ar trebui să interfereze dinamic cu starea de echilibru a Pământului…este evident că așa ceva nu se întâmplă (și) în realitate.
  2. Masele masivelor muntoase nu exercită o atracție gravitațională, conform teoriei gravitaționale. Influența celei mai mari mase de uscat de pe Pământ, lanțul Himalayan, a fost atent investigată, folosindu-se firul cu plumb, pe teritoriul Indiei. Dar firul cu plumb nu a fost deviat, așa după cum calculele inițiale arătaseră. (7) „Forța de atracție exercitată de binomul munte-sol, calculată conform teoriei gravitaționale, este considerabil mai mare decât ar fi fost necesar pentru a explica anomaliile observate. Mărturisesc că această concluzie m-a surprins foarte mult.” (G.B. Airy (8)) Dincolo de această concluzie stingheritoare ia naștere ideea de Izostazie (fluctuația masei – n.tr.). Această ipoteză explică lipsa atracției gravitaționale a enormelor mase de lanțuri muntoase, în felul următor: se presupune că interiorul Globului trebuie să fie fluid, crusta terestră plutind pe acesta. Fluidul interior (magma) este mai greu, mai dens, în timp ce crusta cântărește mai puțin. În zona de suprafață în care există înălțimi muntoase trebuie să existe, de asemenea, și o proeminență situată dedesubt…masa acestei proeminențe cufundate în magmă trebuie să fie mai mică decât masa volumetrică a magmei dislocate. Modul în care se propagă undele seismice, împreună cu rezultatul calculului elasticității interiorului Pământului, conduc la concluzia că masa crustală trebuie să fie la fel de rigidă precum oțelul…dar dacă crusta este solidă până la o adâncime de 2.000 de mile (3.200 km), atunci ea ar trebui să fie mai rigidă decât oțelul. Aceste concluzii contravin Principiului Izostaziei, ceea ce presupune că magma este localizată la mai puțin de 60 de mile (96 km) sub suprafață (conform Wikipedia, crusta are o grosime de 40 km). Așadar, există „o contradicție majoră între Izostazie și datele geofizice.” (9)
  3. Mările și oceanele exercită o forță gravitațională mai mare decât cea a uscatului, deși, în conformitate cu teoria gravitației, ar trebui să fie invers; de asemenea, nici Teoria Izostaziei nu poate explica această contradicție. (10) Atracția gravitațională descrește pe măsură ce ne apropiem de linia de coastă a uscatului. În plus, forța gravitațională exercitată de apă are adeseori particularitatea de a fi mai mare acolo unde apa este mai adâncă. „În toată regiunea Golfului și în Caraibe, uniformitatea fenomenului gravitațional pare să ateste că cu cât apa este mai adâncă cu atât anomaliile gravitaționale se manifestă mai puternic.” (11)
Atât cât cercetările au putut să stabilească, și contrar a ceea ce se așteapta, mareele nu influențează firul cu plumb. Cercetările făcute asupra unui rezervor umplut cu apă, caz în care masa de apă poate fi crescută sau redusă, nu au condus la rezultatele așteptate conform teoriei gravitaționale. (12)
  1. Conform teoriei gravitaționale, în loc ca presiunea atmosferică a Soarelui să fie de 27,47 ori mai ridicată decât cea a Pământului (masa Soarelui fiind mult mai mare), ea este cu mult mai mică…presiunea atmosferică a Soarelui nu variază în funcție de stratificarea atmosferei, așa cum e pe Pământ, ci prezintă un raport mult mai redus, situat între 1/10 și 1/1000 din presiunea barometrică terestră; (13) la baza stratului de inversie barometrică solară presiunea este de 200 de ori mai scăzută față de presiunea atmosferică de la nivelul mării, de pe Pământ; (14) În zona în care se manifestă fenomenul denumit Pată solară valoarea presiunii barometrice este de zece mii de ori mai mică decât valoarea presiunii barometrice terestre.
Presiunea luminii este un termen științific ce dorește să explice presiunea atmosferică scăzută prezentă pe Soare…la suprafața Soarelui presiunea luminii ar trebui să fie de 2,75 mgr/cm²; un corp cu o masă de 1 gram și un volum de 1 cm³ va cântări 27,47 grame la suprafața Soarelui. Așadar, rezultă că forța gravitațională a Soarelui este de zece mii de ori mai mare decât lumina pe care el o emite. Reversul acestei ipoteze înseamnă că în cazul în care gravitația și presiunea atmosferică sunt calculate pentru mase foarte mici, presiunea ar fi mai mare decât gravitația. Una acționează proporțional cu suprafața iar cealaltă în raport cu volumul. (15)  În cazul în care acest lucru ar fi adevărat, de ce în Petele solare presiunea atmosferică este cea mai scăzută, acolo unde emisia de lumină are cea mai scăzută intensitate?!
  1. Datorită vitezei foarte mari a mișcării sale de rotație, Soarele (gazos) ar trebui să aibă axa ecuatorială mai mare decât cea polară…dar nu e așa. Soarele este de 1.000.000 de ori mai mare decât Pământul, însă ziua solară este de doar 26 de ori mai lungă decât cea terestră; la ecuator, viteza sa de rotație este de peste 7.500 de km/h; la poli, viteza se apropie de zero. Cu toate acestea, forma discului solar este rotundă, nu ovală. Observațiile directe au relevat chiar și câteva mici deviații ale axei polare a Soarelui. (16) Planetele prezintă și ele o mișcare de rotație, ceea ce ar pesupune exercitarea unei forțe de atracție ce ar trebui să fie perpendiculară pe axa polară (longitudinală) a Soarelui.
Forța de gravitație care, teoretic, ar acționa în toate direcțiile nu explică forma sferică a Soarelui. Așa cum am văzut în secțiunea precedentă, gazele din atmosfera solară nu sunt supuse unei presiuni puternice ci uneia foarte redusă. Prin urmare, calculul conform căruia Soarele ar trebui să aibă o formă eliptică (dar este rotund) ar trebui să fie simplu de efectuat, dar nu dă un rezultat corect. Din moment ce gazele sunt supuse unei presiuni gravitaționale foarte redusă, forța centrifugă (de rotație) ar trebui să fi format un Soare destul de aplatizat.
  1. În cazul în care planetele și sateliții au fost, odată, mase de minereu topit, așa după cum presupun teoriile cosmologice, nu s-ar fi putut obține formele lor sferice actuale…cu atât mai mult în cazul celor care nu se rotesc, precum Mercur, sau Luna (în ceea ce privește stadiul său cosmic primar).
  2. Legile lui Kepler descriu mișcările planetelor ca depinzând numai de distanța lor față de Soare. Potrivit lui Newton, în această ecuație a mișcării trebuie să intre și masele Soarelui și ale planetelor. Orbitele planetare newtoniene diferă de cele kepleriene, calculate în mod empiric. Formula newtoniană conține o însumare a maselor (în loc înmulțire) și, având în vedere dimensiunea enormă a Soarelui, orbitele newtoniene ar trebui să nu difere în mod substanțial de cele kepleriene. (17)
  3. Perturbările orbitelor planetelor, datorită acțiunii reciproce a maselor lor, sunt explicate prin forțele de respingere și atracție. Manifestarea unei cât de mici anomalii orbitale, ce ar deplasa o planetă sau un satelit al acesteia cu câteva secunde de arc, ar trebui să aibă ca rezultat părăsirea acelei orbite. Se presupune că orbitele tuturor planetelor și sateliților nu au suferit schimbări ce s-ar datora acestor anomalii deoarece pare să existe o forță primordială ce menține acest echilibru. În ceea ce privește teoria gravitațională, în cadrul acesteia nu-și găsește loc o astfel de forță de echilibru.
  4. Fenomenul de perturbare a orbitelor apare în cazul planetelor gigant, Jupiter și Saturn: între un minim (anii 1898-1899) și un maxim (anii 1916-1917) observate, a rezultat o diferență procentuală de 18%. (18) Deoarece masele acestor planete nu au crescut simultan această schimbare este de neînțeles din punct de vedere al teoriei gravitației, care impune principiul unei constante gravitaționale imuabilă (invariabilă).
  5. Presiunea luminii emise de Soare ar trebui să modifice lent orbitele sateliților, împingându-i tot mai departe de orbitele lor inițiale…acționând în mod constant, această presiune ar trebui să aibă un efect de accelerare pe unitatea de masă, în raport cu starea lor inerțială, primară. Dar această schimbare a orbitelor nu reușește să se materializeze; o forță de echilibru pare să anuleze această presiune inegală a luminii asupra stării lor primare, inițiale, cât și a celei actuale.
  6. Soarele se mișcă prin spațiu cu o viteză de aproximativ 20 km/sec, în raport cu stelele din apropiere. Această mișcare, conform lui Lodge, ar trebui să modifice excentricitățile orbitelor planetelor într-o măsură ce ar depăși cu mult valorile observate. (19)
  7. Mișcările periheliale ale lui Mercur și Marte, precum și cea a nodurilor lui Venus, diferă de ceea ce se calculează cu ajutorul Legii newtoniene a gravitației. Einstein a arătat modul în care teoria lui poate explica anomalia lui Mercur…cu toate acestea, excentricitățile mișcărilor lui Venus și Marte nu pot fi explicate prin formula lui Einstein.
  8. Observațiile făcute încă de acum câteva secole au certificat existența unor fluctuații inexplicabile ale mișcării orbitei medii Lunare, fiind calculate în urma observării eclipselor. Aceste fluctuații au fost studiate de S. Newcomb: „Eu consider aceste fluctuații ca fiind cel mai enigmatic fenomen fizic, raportat la tot ceea ce înseamnă mișcare a corpurilor cerești…este foarte dificil de a-l explica prin acțiunea unor cauze cunoscute, astfel încât nu putem decât să presupunem că el apare datorită unei acțiuni a cărei natură ne este necunoscută.” (20) Aceste fluctuații ale orbitei Lunare nu pot fi explicate de către forțele de gravitație exercitate de Soare și planete.
  9. S-a constatat că „Puterea de recepție a undelor radio aproape se dublează, odată cu trecerea Lunii pe deasupra locului în care este situat observatorul…nu pare a fi rezonabil că efectul, relativ mic, al câmpului gravitațional asupra atmosferei Pământului (care modifică presiunea barometrică cu mai puțin de jumătate de procent) ar putea determina o modificare substanțială a stratului ionizat astfel încât să se poată produce asemenea modificări ale intensității recepției undelor radio.” (21)
Cu cât altitudinea crește (în Ionosferă în mod special) cu atât este mai bună recepția undelor radio; în orice caz, Luna nu poate avea un efect marcant asupra Ionosferei, fără a fi ea însăși un corp încărcat cu electricitate. Dacă Luna ar fi încărcată cu sarcină electrică, mișcarea descrisă de ea nu ar avea drept cauză doar forța gravitațională ce acționează între ea și Pământ.
  1. Nici cozile cometelor nu respectă principiul gravitației, fiind produse de acțiunea vântului solar. „Dincolo de orice îndoială, prezența cozilor cometelor este un secret profund…un mister al naturii; enorma „mătură” (de forma unei tije drepte și rigide) descrisă de coada unei comete atunci când aceasta atinge periheliul este o sfidare a legii gravitației…ba mai mult, chiar a legilor cunoscute ale mișcării corpurilor.” (J. Herschel) (22)
„Încă de pe vremea lui Newton, ceea ce a nedumerit astronomii este faptul că în timp ce toate celelalte corpuri din Univers (atâtea câte cunoaștem) respectă Legea gravitației, cozile cometelor nu o fac…în mod clar, cometele sunt supuse unei puternice forțe de respingere care pulverizează materia ce le compune departe de Soare, cu viteze enorme.” (W.H. Pickering)
  1. Modificarea vitezei unghiulare a cometelor (cometa Encke, de exemplu) nu este în acord cu calculele teoretice bazate pe Teoria gravitațională. (23)
  2. După intrarea în atmosfera terestră, la circa 200 km altitudine, meteoriții sunt violent deviați către est. De regulă, aceste devieri sunt atribuite maselor de aer din atmosfera superioară. (24) La altitudinea de 45 km presiunea atmosferică ar trebui să fie „o mică fracțiune dintr-un milimetru coloană de mercur.” (25) Pe de altă parte, viteza cu care meteoriții cad pe Pământ este cuprinsă între 15 și 75 km/sec…făcând o medie, rezultă o viteză de cca. 40 km/sec (peste 140.000 km/h). În cazul în care vânturile de 150 km/h ar sufla permanent la altitudinea la care meteoriții devin vizibili, nu ar fi posibil ca aceste mișcări ale atmosferei rarefiate să producă o deviere a unei pietre cu o viteză de 140.000 km/h.
Apropiindu-se de Pământ meteoriții încetinesc brusc, și încep să se rotească…unii dintre ei sunt respinși înapoi, în spațiu. „Câțiva meteori dau impresia că ar pătrunde în atmosferă, apoi ricoșează de unde au venit.” (26)
  1. Pământul este un imens magnet…există curenți electrici în interiorul său, și este învelit de un anumit număr de straturi ale Ionosferei electrificate. Soarele are și el o sarcină electrică și poli magnetici; de asemenea, se consideră că Petele solare sunt niște magneți puternici. Ionosfera este bombardată în permanență de particule ce sosesc de la Soare; Petele solare influențează în mod activ magnetismul terestru, curenții electrici interiori, gradul de ionizare a Ionosferei, dar și aurorele. Așa după cum Principiul gravitației nu lasă loc pentru manifestarea altor forțe în mișcările obișnuite ale mecanismului celest, aceste influențe evidente și permanente ale fluxului electromagnetic al Soarelui în câmpul magnetic terestru, asupra Ionosferei, aurorelor și curenților electrici interiori nu au cum să influențeze poziția Pământului în spațiu…și asta, de dragul menținerii integrității Principiului gravitațional.
Soarele și Luna, cometele, planetele, sateliții și meteoriții, toată oștirea cerească, aerul și apa, masivele muntoase și mareele marine, fiecare luate separat și toate luate împreună (27) nu se supun „Legii Legilor” care, se presupune, nu prezintă vreo excepție.
* * *
Acestor dovezi empirice ale falsității Legii gravitației li se mai adăugă și patru disfuncționalități, bine cunoscute, ale Teoriei gravitaționale:
  1. Gravitația acționează instantaneu. Laplace a calculat că, în scopul de a menține unitatea Sistemului Solar, atracția gravitațională trebuie să se propage cu o viteză de cel puțin cincizeci de milioane de ori mai mare decât viteza luminii. Un corp material are nevoie de un anumit timp pentru a acoperi o distanță oarecare. Așadar, gravitația sfidează timpul.
  2. Materia acționează și acolo unde ea nu există, sau în absență, nefiind necesară prezența vreunui corp fizic. Acest lucru este o sfidare a noțiunii de spațiu cosmic. Newton era conștient de această problemă atunci când i-a trimis o scrisoare lui Bentley: „Această forță gravitațională ar trebui să existe dintotdeauna, sa fie inseparabilă și esențială pentru materie, astfel încât un corp să poată acționa prin vid asupra altuia, aflat la o mare distanță, fără a exista o altă forță care, și prin care, acțiunea forțelor reciproce să poată fi transmisă de la unul la celălalt…pentru mine, acest concept reprezintă o mare absurditate, ceea ce mă face să cred că un om ce deține certe competențe în filozofia materialismului nu poate crede, vreodată, în el.” Leibnitz s-a opus Teoriei gravitației tocmai din acest motiv.
  3. Forța gravitațională nu poate fi modificată de un corp material (sau mai multe) și/sau de mediul prin care se propagă, oricare ar fi acesta, fiind întotdeauna egală cu inversul pătratelor distanțelor parcurse. „Gravitația este complet independentă de tot ceea ce influențează celelalte fenomene naturale.” (De Sitter (28)) Această afirmație reprezintă o sfidare a principiilor care guvernează celelalte energii.
  4. Fiecare particulă cosmică ar trebui să aibă tendința de a exploda, datorită masei infinite a Universului: o particulă este „trasă din toate părțile” de toată materia existentă în Univers.
Observații suplimentare, cu privire la mișcarea corpurilor din Universul gravitațional:
  1. Fiind adoptată de toate teoriile cosmogonice post-newtoniene, noțiunea de viteză tangențială de eliberare (viteza cosmică) sau inerția mișcării primare a planetelor și a sateliților a determinat apariția unor dificultăți conceptuale insurmontabile. Mișcarea retrogradă a anumitor sateliți reprezintă unul dintre aceste concepte-problemă.
  2. Principiul gravitației cere ca toată materia din Cosmos să se adune/concentreze, ceea ce ar da naștere unei sfere. Acest lucru nu concordă cu observațiile spectrale ce sugerează că „Universul este în expansiune”.
  3. „Un atom diferă de Sistemul Solar prin faptul că nu gravitația face ca electronii să orbiteze nucleul, ci electricitatea.” (B. Russell)…această afirmație presupune că există principii diferite ce guvernează mișcarea corpurilor în macrocosmos și microcosmos. (29)
* * *
Newton a explicat principiul care stă la baza mișcării planetelor și sateliților, prin exemplul unei pietre aruncate orizontal de pe un munte…aceasta trebuie să fie aruncată cu o asemenea forță, încât gravitația îi va curba traiectoria…astfel, piatra se va învârti în jurul Pământului revenind exact în același loc, chiar dacă se mai repetă o dată aceeași traiectorie a zborului.
Totuși, Newton recunoaște că „Nu trebuie să înțelegem că doar niște cauze mecanice ar putea da naștere atât de multor mișcări regulate”, invocând apoi și „un act al Providenței, ce alocă fiecărui satelit un impuls tangențial cu o forță care, împreună cu forța primară de atracție, creează o orbită.” (General Scholium to Book III of the Principia).
Inerția impulsului tangențial, instantaneu formată atunci când a luat naștere Sistemul Solar, nu s-a epuizat de eoni de timp…în ciuda forțelor de atracție dintre o planetă și satelitul ei…în ciuda faptului că Soarele atrage satelitul, îndepărtându-l de planeta-mamă…în ciuda faptului că materia este împrăștiată prin spațiu (meteoriții, de ex)…și astea, deși toate aceste forțe inter-planetare acționează permanent și în mod accelerat.
* * *
Teoria gravitațională a lui Newton este considerată ca fiind dovedită reală datorită acțiunii mareelor. Studiind mareele, Newton a ajuns la concluzia că Luna are o masă egală cu 1/40 din masa Pământului. Calculele moderne, bazate pe teoria gravitației (neluându-se totuși în calcul și acțiunea mareelor), îi atribuie Lunii o masă egală cu 1/81 din masa Pământului. (30)
Cel mai mare triumf al teoriei gravitaționale a fost considerat descoperirea planetei Neptun (a cărei poziție a fost calculată simultan de Adams și Leverrier) observându-se perturbațiile traiectoriei lui Uranus. Apoi, în controversa ce a urmat privind întâietatea celui care a anunțat existența lui Neptun, s-a remarcat faptul că niciunul dintre cei doi savanți nu a fost adevăratul descoperitor deoarece ambii au calculat eronat distanța lui Neptun față de orbita lui Uranus. (31) Cu toate acestea, chiar dacă calculele ar fi fost corecte, nu există vreo dovadă a faptului că gravitația acționează între Uranus și Neptun, și nu o altă energie. Atracția gravitațională scade cu pătratul distanței. Electricitatea și magnetismul acționează în același mod. Newton a greșit atunci când a afirmat că intensitatea câmpului magnetic scade odată cu cubul distanței. (32)
Constructul acestui Sistem al Lumii, pe care Newton îl prezintă cititorilor săi, stă la baza „Regulilor Raționamentului Filozofic”.
Prima regulă: „Trebuie admise ca și cauze ale lucrurilor naturale numai acelea care sunt adevărate și suficiente pentru a explica apariția tuturor lucrurilor.”
Regula a doua: „Prin urmare, atât cât este posibil, acelorași efecte naturale trebuie să le atribuim aceleași cauze.”
II
Investigații teoretice și experimentale aprofundate vor fi necesare pentru a construi o nouă teorie în locul actualei teorii a gravitației. Pentru moment, vă voi oferi câteva puncte de reper:
  1. Forța de atracția dintre doi atomi neutri – fiecare atom este alcătuit din electricitate pozitivă și negativă și, deși neutru ca un întreg, acesta poate forma un dipol electric atunci când este supus unei forțe electrice. Astfel, în teoria prezentată aici, această atracție nu se datorează „proprietăților gravitaționale intrinseci” ale masei, ci proprietăților electrice, foarte bine cunoscute, ale forței de atracție. Doi dipoli se vor aranja astfel încât forța lor de atracție va fi mai mare decât cea de respingere.
  2. Inerția sau proprietatea nemișcării materiei – „Egalitatea dintre masa activă și pasivă sau, altfel spus, gravitația și inerția masei, reprezintă, în sistemul propus de Newton, o coincidență întâmplătoare și remarcabilă…ceva de genul unui miracol. Newton însuși a declarat că a simțit ca atare.” (W. DeSitter) (33)
Conform lui Einstein, inerția și gravitația nu sunt două proprietăți diferite ale materiei, ci una și aceeași, dar observate din perspective diferite: un om aflat într-un lift tras în sus de către o frânghie invizibilă își va simți picioarele presate pe podeaua ascensorului și va crede că simte așa deoarece gravitația îl trage în jos. Un observator ce privește din exterior va gândi că de fapt se exercită un moment inerțial…mișcarea ascensională a liftului trebuie să depășească inerția omului stând în picioare, pe podeaua acestuia. Dacă omul aflat în lift lasă să-i cadă un obiect din mână, obiectul respectiv se va apropia de podea având o viteză accelerată, deoarece liftul este tras în sus; în schimb, observatorul exterior va percepe că obiectul respectiv prezintă o mișcare accelerată, pe verticală.
Prin acest exemplu Einstein a încercat să explice echivalența dintre inerție și gravitație. Cu toate acestea, în cazul efectului gravitațional al Pământului rotund este imposibilă acceptarea acestei explicații…observatorul exterior nu poate percepe nici mișcarea de rotație și nici cea de evoluție ale Globului terestru. Einstein și-a dat seama de această problemă, afirmând: „Practic este imposibil să alegem un observator ca punct de referință deoarece, privind din perspectiva acestuia, câmpul gravitațional al Pământului nu ar exista (ar dispărea în întregime).” (34)
În prezentarea noastră, caracteristica activă a atomului se datorează unui anumit tip de forță exercitată de acesta: forța de atragere (atracția); caracteristica sa pasivă este dată de opusul celei active: forța de respingere (respingerea). Un atom cu o sarcină electrică neutră prezintă aceste două trăsături fundamentale, aceste două forțe, în valori egale și opuse; acest lucru explică de ce trebuie pus semnul egal între gravitație și proprietățile inerțiale ale materiei.
Cu toate acestea, sarcina electrică a atomului trebuie să se aranjeze în așa fel încât forța de atracție să primeze…forța de atracție depășește forța de respingere deoarece polii de atragere ai dipolilor sunt mai apropiați, unul de celălalt, decât polii de respingere; în cazul în care polii de respingere ai dipolilor sunt mai apropiați, atomii (sau combinații moleculare ale acestora) se resping reciproc, așa cum este cazul la gaze.
Un corp încărcat cu o sarcină electrică exercită o forță de atracție mai mare decât un corp cu o sarcină electrică neutră datorită prezenței electronilor liberi; în dipoli, sarcinile electrice se rearanjează ele însele formând configurații limitate, însă electronii liberi se pot rearanja în mult mai multe configurații.
  1. Atragerea corpurilor spre pământ. Ionosfera este mult mai mult încărcată cu sarcini electrice, în raport cu solul terestru „neutru”; în apropierea solului se manifestă o diferență de potențial de 100 V pe metru altitudine, ceea ce produce o diferență de potențial electric ce împinge curentul prin lămpile electrice. Există oare o relație fizică între diferența de tensiune a atmosferei inferioare și diferența de greutate a corpurilor?! Întrebare: „Un corp de 1 kg, situat pe tavanul unei camere ce măsoară 3 metri în înălțime, ar cântări cu aproximativ un miligram mai puțin decât dacă s-a situa pe podea?!”
Din punct de vedere al altitudinii, tensiunea măsurată pe primii metri liniari este aproape aceeași ca și cea de la sol…însă, pe măsură ce altitudinea crește diferența măsurată este din ce în ce mai mare: „Între un punct situat la o altitudine de 10 mile (cca. 16,5 km) și suprafața Pământului există o diferență de tensiune electrică de aproximativ 150.000 V.” (35)
Corpurile neutre dpdv electric conțin atât sarcini pozitive cât și negative. Atomii neutri dpdv a sarcinii lor electrice formează dipoli de-a lungul liniilor de forță ale câmpului electric, cu polii orientați spre Pământ, și Ionosferă. Căderea obiectelor se datorează fenomenului de „atracție a dipolilor” și a mișcării lor într-un câmp electric, ca dipoli de sine stătători? Distanța mică la care acestea se situează față de sol determină acest comportament al lor în ceea ce privește forța gravitațională de atracție deoarece distanța dintre polii electrici opuși ai dipolului atomic este mult mai mică față de distanța la care ele se situează față de Ionosferă. Însă, asta ar însemna că atunci când obiectele ajung la o anumită altitudine vor fi atrase în sus. În cazul meteoriților ce sunt respinși în spațiul extraatmosferic, se pare că aceștia au o sarcină electrică identică cu cea a stratului superior al Ionosferei terestre.
În ceea ce privește căderea corpurilor, această teorie necesită efectuarea mai multor experimente și găsirea unor metode mai exacte de calcul. Deoarece solul terestru este încărcat cu sarcini electrice este posibil ca atomii ce-l compun să fie transformați în dipoli ce generează un câmp electric orientat către Ionosferă. (36)
  1. „Spre deosebire de câmpurile electrice și magnetice, câmpul gravitațional prezintă o proprietate remarcabilă, de o importanță fundamentală: corpurile care se deplasează sub influența exclusivă a unui câmp gravitațional prezintă o mișcare accelerată care, nu în ultimul rând, depinde fie de materia din care acestea sunt compuse, fie de starea lor fizică.” – Einstein (37)
Acest postulat al lui Einstein ar trebui să prezinte un adevăr. În general, viteza cu care cade un corp oarecare este definită și măsurată folosindu-se un sistem standard numit pendul; aparent, un obiect încărcat electric ar trebui să cadă cu o viteză diferită față de un obiect cu o sarcină electrică neutră. Dar acest lucru este negat de știință…negarea se bazează pe observația că nu există o diferență între numărul de oscilații ale unui pendul într-o unitate de timp, în cazul în care se utilizează un pendul cu o greutate mică. Această metodă poate produce rezultate inexacte. O metodă precisă înseamnă măsurarea separată a timpilor de cădere și de urcare a pendulului. În cazul unui pendul căruia i s-a atașat un corp încărcat electric, viteza de coborâre a acestuia, mai mare, poate fi însoțită de o scădere a vitezei de ascensiune…astfel, numărul de oscilații într-o unitate de timp va rămâne același pentru corpurile cu o greutate mică, încărcate sau nu cu o sarcină electrică.
Un corp încărcat cu sarcină electrică prezintă caracteristici diferite ale forțelor sale inerțiale și de atracție, acestea nefiind egale. De asemenea, se pare că greutatea unui corp crește după ce el este încărcat cu o sarcină electrică. Un experiment efectuat cu o bucată de cauciuc dur, cu o masă de 10 grame (inițial fără sarcină electrică, apoi încărcat electric, prin frecare), experiment ce a avut ca unitate de referință o scală de greutate cu o sensibilitate de 1/10 dintr-un miligram, a aratat o diferență de greutate a bucății de cauciuc încărcate cu sarcină electrică, față de cea fără sarcină, de peste 10 miligrame. În cazul în care „forța de gravitație” este un fenomen electric, forța de atracție a unui corp încărcat cu o sarcină electrică nu reprezintă un fenomen cu totul aparte. Cu toate acestea, acest experiment nu poate fi considerat ca fiind decisiv pentru prezenta teorie.
III
Fenomenele de atracție, respingere și circumducție electromagnetică se manifestă la nivelul întregului Sistem Solar. Soarele, planetele, sateliții și cometele sunt corpuri încărcate electric și magnetic. În calitate de corpuri cosmice încărcate cu sarcină electro-magnetică, între ele, la nivel de Sistem Solar, se manifestă fenomenul de inter-dependență.
Suprafața Soarelui este încărcată electrostatic negativ, invers față de sarcina electrică a Pământului…acest lucru este arătat de lungimile de undă ale spectrului luminos vizibil (lungimea de undă roșie este dominantă în spectrul hidrogenului). Soarele prezintă o sarcină electrică și are o mișcare de rotație…cu alte cuvinte, se comportă precum un electromagnet.
Petele solare sunt parte a magnetismului său, iar emisiile de hidrogen de pe suprafața sa formează linii de câmp electric…un fenomen aidoma cu tiparul ce-l prezintă pilitura de fier atunci când este supusă influenței unui câmp magnetic. (38)
Soarele, luat ca un întreg, este un magnet: „Forma coroanei solare și prezența protuberanțelor de la suprafața sa sugerează că Soarele este un magnet” – G.E. Hale, vorbind despre Efectul Zeeman. (39)
Efectul Zeeman s-a dovedit a fi mai pronunțat la latitudinea de 45°, în ambele emisfere ale Soarelui; Hale a constatat că valoarea măsurată a spectrului liniilor sale de câmp scade până la zero la ecuator, dar și în apropierea Polilor; de asemenea, a constatat și că „O primă valoare aproximativă a intensității Câmpului solar la Poli (pe verticală) este de 50 gauss”. Astfel, s-a confirmat faptul că Soarele este un magnet…totodată, s-a constatat și faptul că câmpul său magnetic nu este atât de puternic.
Și acest rezultat este pus sub semnul întrebării în lucrarea de față. Protuberanțele coroanei solare sugerează existența unui câmp magnetic solar, conform savantului care le-a descoperit…în același timp, forma coroanei sugerează prezența unui câmp magnetic puternic. (40)
Protuberanțele și jeturile coronale vizibile ajung la o distanță egală cu mai mult de 10 diametre solare. Mercur este situată la numai 40 de diametre solare distanță față de Soare, iar Pământul, la 108 diametre solare. Mai multe investigații recente au arătat o coroană circulară mult mai extinsă.
Protuberanțele și jeturile coronale afectează Ionosfera și demonstrează existența unei sarcini electrice puternice a Soarelui; la viteza de rotație a Soarelui, o sarcină electrică puternică trebuie să producă un câmp magnetic puternic.
Soarele este un corp ceresc încărcat cu o puternică sarcină electrică și, datorită vitezei sale de rotație, ar trebui să creeze un câmp magnetic la fel de puternic. Astăzi, știm că sarcina electrică solară este suficient de mare încât produce un câmp magnetic cu linii de forță ce ating orbita lui Pluto. Planetele, încărcate și ele cu sarcină electrică, au o mișcare de revoluție ce formează un unghi drept față de liniile de forță ale câmpului magnetic al Soarelui, dezvoltând o orbită circulară, firească, a unor corpuri ce sunt supuse efectelor generate de un câmp magnetic. La rândul lor, sateliții gravitează în interiorul unor câmpuri magnetice cu o intensitate mai redusă, produse de mișcările de rotație ale planetelor-mamă încărcate cu sarcină electrică. Corpurile cerești ce nu prezintă o mișcare de rotație nu au sateliți deoarece ele nu produc câmpuri magnetice.
„Originea și existența câmpului magnetic al Pământului a sfidat până în prezent toate încercările de a-i găsi o explicație.” (41) Cauza prezenței câmpului magnetic terestru: (1) câmpul magnetic al Soarelui și (2) mișcarea de rotație a Pământului (încărcat cu sarcină electrică) în jurul axei sale.
S-a calculat (42) că, dacă Pământul se comportă precum un magnet (datorită mișcării sale de rotație și sarcinilor electrice de pe suprafața sa) atunci valoarea totală a sarcinii sale electrice ar trebui să fie atât de mare încât „ar trebui privită ca un factor determinant al producerii și existenței unor perturbații planetare majore”…prin urmare, această teorie a fost abandonată. (43)
Dar tocmai acest lucru este exact ceea ce se întâmplă în realitate: interacțiunea câmpurilor electromagnetice ale planetelor reprezintă cauzele perturbațiilor orbitelor lor.
Am construit o teorie conform căreia corpurile cerești ale Sistemului Solar sunt încărcate electric și prezintă fenomene electrice de atracție și respingere, ceea ce generează în întreg Sistemul fenomenul de circumducție electromagnetică; câmpul magnetic prezent în tot Sistemul Solar este generat chiar de Soare, care este un electromagnet; mișcările planetelor pe propriile lor orbite reprezintă efectele acestei forțe electromagnetice exercitată de Soare. Planetele, corpuri cerești încărcate electric, creează câmpuri magnetice datorită mișcării lor de rotație. De aici, rezultă: (a) gravitația, ce depinde de sarcina electrică și variază în funcție de valoarea acesteia, (b) masele planetelor sunt calculate în mod inexact, și (c) sarcinile electrice pozitive și negative ale Pământului se manifestă doar în raport cu valoarea totală a sarcinii electrostatice a acestuia.
Una dintre diferențele dintre această teorie a mecanicii cerești expusă aici și teoriile gravitației expuse de Newton și Einstein este că, conform a ceea ce cunoaștem azi, mișcarea de revoluție a Lunii reprezintă un proces total diferit față de procesul de cădere liberă a corpurilor și obiectelor situate în imediata vecinătate a solului terestru. Mișcarea de revoluție a Lunii reprezintă un fenomen de circumducție electromagnetică (cu o anumită valoare a intensității câmpului magnetic) și nu efectul forței de atracție a Pământului, în combinație cu mișcarea ei inerțială; mișcarea pe orbită a planetelor și a sateliților, ce ar descrie o formă circulară rectilinie, este un fals adevăr. Câmpul electromagnetic al Pământului generează circumducția electromagnetică. Luna se află sub influența acestui câmp, în timp ce în atmosfera terestră diferența de intensitate a câmpurilor electrice generate de solul terestru și Ionosferă determină mișcarea dipolilor. La fel ca și Luna, Pământul și toate celelalte planete și sateliții acestora sunt corpuri cosmice supuse influenței câmpului magnetic generat de fenomenul de circumducție electromagnetică ce se manifestă în întreg Sistemul Solar.
IV
„Atracția gravitațională universală” este un fenomen electromagnetic, în cadrul căruia atomii încărcați cu sarcină electrică, alături de alte particule neutre dpdv electric, plus câmpurile magnetice generate de Soare și planete, toate astea la un loc au un rol bine determinat.
Conform acestei teorii, următoarele fenomene devin explicabile:
  1. Toate planetele orbitează în același plan geometric cosmic, perpendicular pe liniile de forță ale câmpului magnetic al Soarelui.
  2. Planetele generează o energie totală a mișcării, mai mare decât cea generată de Soare. Mișcarea de revoluție a planetelor nu își are originea în efectul generat de viteza unghiulară de rotație a Soarelui ci în câmpul magnetic pe care el îl dezvoltă. Faptul că unul dintre sateliții lui Marte prezintă o viteză unghiulară mai mare decât cea a rotației planetei se explică prin fenomenul de circumducție electromagnetică.
  3. Mișcarea retrogradă de revoluție a anumitor sateliți se datorează fie rotației retrograde inițiale, ce presupunea poli magnetici inversați, fie datorită polarizării electrice actuale. Dacă mișcarea retrogradă a câtorva dintre sateliții lui Jupiter și Saturn se datorează în mare măsură rotației lor retrograde inițiale, problema este dacă acea mișcare retrogradă inițială, plus distanța inițială față de Soare, au putut juca un rol în actualele lor mișcări de revoluție, total diferite față de mișcările celorlalți sateliți ai celor două planete. (44)
În cazul lui Uranus, mișcarea retrogradă de revoluție a sateliților săi urmează rotația retrogradă a planetei și liniile sale de câmp magnetic…unul dintre polii magnetici ai lui Uranus poate fi observat și cercetat cu ușurință deoarece se confundă cu ecliptica.
  1. Rotația Pământului. În cazul Pământului, fenomenul de producere a mareelor nu are drept cauză mișcarea de rotație a planetei. Poziția polilor magnetici ai Pământului, la o distanță de aproximativ 20° față de polii săi geografici, poate fi legată de mișcarea sa de rotație. O dată pe zi, polii magnetici ai Pământului se poziționează geografic la extrema nordică, respectiv sudică, în raport cu liniile de forță ale câmpului magnetic solar.
  2. Perturbațiile orbitelor corpurilor cerești din Sistemul Solar sunt generate de acțiunea combinată a forțelor de atracție și respingere dintre ele și depind de carateristicile câmpurilor lor electrice și magnetice. După ce trec prin aceste perturbații, planetele revin la cursul orbital normal…acest fapt se datorează acțiunii de re-calibrare a câmpului magnetic al Soarelui. În mod similar, mișcarea pe orbită a sateliților este configurată de intensitatea câmpurile electromagnetice ale planetelor-mamă.
  3. Anomaliile orbitelor lui Mercur și a altor planete. Viteza de rotație a planetelor depinde de sarcinile lor electrice. Un corp încărcat cu sarcină electrică mare se deplasează mai repede printre liniile de forță ale unui câmp magnetic decât un corp cu o sarcină electrică scăzută. În cazul în care sarcina electrică a unei planete crește în intensitate, viteza de rotație a planetei trebuie să crească și ea. Soarele emite un flux continuu, neîntrerupt, de sarcini electrice pozitive și negative. Planeta Mercur prezintă o mișcare de revoluție din ce în ce mai rapidă. Acest lucru trebuie să fie rezultatul unei sarcini electrice tot mai mare a planetei. De asemenea, și anomaliile observate în mișcările altor planete interioare pot fi atribuite unei sarcini electrice în schimbare; alte neregularități posibile ale mișcărilor planetelor pot fi atribuite faptului că sarcina electrică a Soarelui nu este distribuită în mod egal pe toată suprafața sa.
  4. Devierea unei raze de lumină ce trece pe lângă Soare. Înainte de a atribui această deviere câmpului gravitațional al Soarelui, trebuie calculată influența câmpului său magnetic asupra undei de lumină (de asemenea, în timpul unei eclipse solare ar trebui să se calculeze și influența ce o exercită Luna unei raze de lumină, fenomen ce creează un efect de undă oscilantă în atmosferă).
  5. Coada unei comete. Corpul și coada unei comete sunt încărcate cu sarcini electrice diferite, fapt ce generează o mare diferență de potențial electric…asta denotă faptul că asupra cometei se manifestă simultan 2 forțe diferite, de sens opus: o forță de atracție a corpului ei (masiv) și o forță de respingere, ce dă naștere cozii. Cel mai probabil, „gâtul” cometei este compus din particule cu sarcini electrice pozitive și negative (în proporții egale) formând astfel o zonă neutră între corp și coadă. Datorită influenței temperaturii spațiului cosmic se exercită o schimbare a polarității sarcinilor electrice ale cometei, aceasta păstrându-și orbita de revoluție în jurul Soarelui.
  6. Deplasarea meteoriților în atmosfera terestră superioară. Traiectoria descrisă de meteoriți nu este cauzată de vântul solar, ci de efectul generat de electromagnetismul Ionosferei. Dâra de lumină lăsată de meteoriți este cauzată de descărcări electrice, ca urmare a diferențelor de potențial electric dintre corpul meteorului și Ionosferă. În consecință, trecerea meteoriților prin atmosferă perturbă recepția undelor radio la sol.
  7. Influența Lunii asupra recepției undelor radio. Sarcina electrică a Lunii, ce diferă în raport cu fazele sale, exercită o acțiune a unei forțe de atracție-respingere asupra straturilor electrificate ale Ionosferei, într-o măsură mai mare decât o face în „stratul izolator” al atmosferei terestre.
  8. Variațiile diurne ale presiunii barometrice. Aceste variații, cu maxime la orele 10 și 22, reprezintă cauza modificărilor diurne ale sarcinii electrice a Ionosferei, la aceleași ore. Presiunea barometrică reflectă gradul diferit al intensității forței de atracție exercitate de sol și Ionosferă, pe diferitele nivele ale straturilor gazoase ale atmosferei terestre.
  9. Sfidarea legii gravitației de către apă și nori. Sarcinile electrice ale solului terestru și Ionosferei induc în atmosferă formarea de straturi secundare încărcate cu sarcină electrostatică. Într-un astfel de strat secundar se formează norii. Generarea de energie electrică în nori nu se datorează frecării dintre norii cu sarcină electrică neutră și crestele montane, sau frecării norilor neutri între ei, sau frecării, indusă de gravitație, dintre picăturile de apă ce-i compun, ci faptului că picăturile de apă (deja încărcate electric) urcă spre straturile superioare ale atmosferei, încărcate și ele electrostatic, în timp ce norii sunt supuși efectului inducției electromagnetice generate de solul terestru și Ionosferă. De asemenea, acest lucru explică și „separarea” electrostatică a straturilor norilor (cele superioare de cele inferioare).
  10. Rotația în spirală a Ciclonilor și Anticiclonilor. Mișcarea lor de rotație, atât pe Pământ cât și pe Soare, depinde de liniile de forță ale câmpurilor lor electromagnetice, și nu de mișcarea de rotație a acestor corpuri în jurul propriilor axe.
  11. Forța gravitațională mai mare a mărilor și oceanelor. Comparativ cu cea de pe suprafața uscatului, intensitatea mai mare a „forței de gravitație” a apelor mărilor și oceanelor poate fi explicată prin sarcina electrostatică mai mare a apei sărate.
* * *
Am prezentat câteva ipoteze, în încercarea de a unifica teoriile câmpului electromagnetic și gravitațional; din câte știu eu, nimeni nu a încercat până acum să rezolve problema mișcării planetelor în jurul Soarelui, ca fiind de fapt mișcări ale unor corpuri încărcate cu electricitate în prezența unui câmp magnetic; explicația mea implică și faptul Hale a ajuns la un rezultat eronat, măsurând intensitatea câmpului magnetic solar.
În cazul în care Soarele dezvoltă un câmp magnetic suficient de puternic astfel încât acesta să se extindă până la cea mai îndepărtată planetă, elementele cantitative sunt definite de intensitatea sarcinii electrice și puterea câmpului magnetic generate de Soare, precum și de valoarea însumată a sarcinilor electrostatice ale planetelor.
* * *
Teoria Cosmosul fără Gravitație prezentată aici, în rezumat, este scrisă într-o formă extinsă, între anii 1941-1943. Am ajuns la acest concept, mai devreme, în anul 1941, ca rezultat al cercetărilor mele privind istoria turbulențelor cosmice ce au afectat Pământul și alte corpuri cerești din Sistemul nostru Solar. Anumite evenimente ce-au avut loc, precum și observațiile mele directe mi-au dovedit că Soarele, Pământul și celelalte planete, sateliții și cometele, toate acestea sunt corpuri cosmice încărcate cu sarcină electrică…că planetele și sateliții lor și-au schimbat orbitele în mod repetat și radical, și că atracția gravitațională sau greutatea lor a suferit schimbări, cel puțin pe tot parcursul istoriei noastre umane.
Am ajuns la concluzia că NU gravitația este legea care guvernează întreg Sistemul nostru Solar ci forțele electrice…forțe care generează fenomenele de atracție și respingere a corpurilor cosmice, precum și circumducția electromagnetică.
În construcția acestei Teorii a Electromagnetismului Sistemului Solar îi sunt dator doamnei Shulamith Velikovsky pentru sugestiile sale valoroase și explicarea fenomenului de dipol, ca forța de atracție dintre atomi, dar și a conceptului de dipol de inerție.
Referințe
  1. The usual term “rotation” may be misleading, as it is the phenomenon of planetary revolution, not rotation, to which it is here referred.
  2. O. Hulburt in Fleming’sTerrestrial Magnetism and Electricity, 1939, p.492
  3. J. Humphreys,Physics of the Air, 1940, p.227
  4. Encyclopedia Britannica, 14th edition, “Atmosphere”
  5. See Sir James H. Jeans,The Kinetic Energy of Gases, 1940
  6. J. Humphreys,op.cit., p.240. Lord Rayleigh is quoted from the Philos. Mag., May 29, 1890.
  7. On the attraction of the Himalaya Mountains, by J.H. Pratt, Transactions of the R. Soc. of London, vol.145, London 1855.
  8. On the computation of the effect of the attraction of mountain-masses, 1855.
  9. Bowle, “Isostasy” inPhysics of the Earth, vol.2, ed. by B. Gutenberg.
  10. Vening Meinesz; see Fleming,Terrestrial Magnetism, p.33.
  11. The Navy-Princeton Gravity Expedition to the West Indies in 1932.
  12. Berget,Paris C.R. 116 (1893), pp.1501-3
  13. John and H. Babcock,Pressure and Circulation in the Reversing Layer of the Sun’s Atmosphere. Contribution of Mount Wilson Observatory, 278, 1924.
  14. Unsold,On the Physical Interpretation of Spectro-heliogram, Contr. M. Wilson Obs. 378, 1929.
  15. Peter Lebedew,An Experimental Investigation of the Pressure of Light, Ann. Rep. of the Smithson. Inst. 1903, John Cox, Comets’ Tails, the Corona, and the Aurora Borealis, ibid.
  16. Ch. L. Poor,Gravitation versus Relativity, 1922, p.98.
  17. P. Duhem,La Théorie Physique, 2nd ed., 1914, pp.293 ff.
  18. Zenneck, “Gravitation” inEncyclop. der Mathem. Wiss., vol. V, part I p.44.
  19. Lodge, Mag., Feb. 19, 1918.
  20. Newcomb,Monthly Notices, R.A.S., January 1909.
  21. T. Stetson,Earth, Radio, and Stars, 1934, p.202.
  22. Herschel,Outlines of Astronomy, p.406.
  23. Zenneck,Gravitation, p.36.
  24. Hulburt,The Upper Atmosphere, p.492.
  25. H. Bigelow,Circulation and Radiation in the Atmosphere of the Earth and the Sun, 1915, p.42.
  26. Olivier,Meteors, p.129.
  27. The ancients assumed that the flame is not attracted to the ground. No experiment is known where this assertion had been subjected to experimental verification.
  28. Kosmos, (1932) p.106.
  29. Strangely enough, the movements of the electrons around the nucleus are ascribed to the electrical attraction between these bodies plus an infinitesimal gravitational attraction and to the inertia with which the electrons are trying to overcome these two pulls.
  30. M. Cherry,Newton’s Principa in 1687 and 1937, (1937) p.15.
  31. Since Adams and Leverrier expected to find a planet of the size of Uranus 1,750,000,000 miles beyond the orbit of Uranus, and it was found ca. 1,000,000,000 miles beyond Uranus, the mass of Neptune was overestimated by a factor of three.
  32. Principia, Book III, Proposition V, Corr. V
  33. Kosmos, 1932, p.107
  34. Einstein,Relativity, 11th ed., London, 1936, p.69.
  35. Swann,Science, July 3, 1942.
  36. In connection with this, attention should be paid to the following: “When measurements of the earth’s magnetic field are used to evaluate the magnetic line-integral around any chosen area on the earth’s surface, the result generally differs from zero. This, according to a fundamental principle of electromagnetism, is to be taken as evidence that an electric current flows vertically across the area … The average current-density is about 10,000 times that of the air-earth current that is derived from atmospheric-electricity measurements, so that it seems inadmissible to interpret either this aspect of the earth’s magnetism or the currents observed in telegraph-lines of mountain slopes as manifestations of vertical electrical currents in the atmosphere unless there is involved here some principle or some mode of electrical transport that is yet unknown to physics… A problem that may be of fundamental importance to physical science.” O.H. Gish, “Atmospheric electricity” in Fleming,cit.
  37. Relativity, The special and the general theory, 11th ed., 1936, p.64
  38. S. Richardson,The nature of solar hydrogen vortices, Contr. M. Wilson Sol. Obs. 1941
  39. Preliminary results of an attempt to detect the general magnetic field of the sun, Contr. M. Wilson Sol. Obs N. 71, 1913.
  40. H. Bigelow,Circulation and rotation in the atmosphere of the earth and of the sun, 1915.
  41. G. McNish,op. cit.
  42. By B. Rowland who criticized the theory of Perry and Ayrton printed in Phys. Soc. of London(1879)
  43. Hale, Preliminary results, p.3.
  44. The sixth and seventh satellites of Jupiter are 7,114,000 and 7,292,000 miles (mean distance) from the planet, and have a direct revolution. The eighth and ninth satellites, with retrograde revolution, are 14,6000,000 and 14,900,000 miles distant. The farthest satellite of Saturn, with direct revolution, 2,210,000 miles away from the planet; the only satellite with retrograde revolution is 8,034,000 miles away from the primary.
Sursa articolului
Publicat în Știința altfel | Etichetat , , , , | 1 comentariu

Treziții spiritual-religioși și lanțul neîntrerupt al Valurilor energetice X

De ani buni încoace, umanitatea, printr-o droaie de mediumuri (așa-numiții canalizatori), a primit sute de mesaje ce au avut ca subiect Valul X…toate aceste mesaje au fost transmise conform unui anumit șablon, astfel: ”În ziua Y se va deschide Portalul Z, prin care va pătrunde Valul X, un Val de energii înalte, ce va avea ca efect creșterea propriilor voastre energii interioare, bla, bla, bla. Fiți pregătiți să primiți și să integrați aceste noi energii ce sosesc, ce vă vor transforma interior, bla, bla, bla. Veți experimenta posibile stări de disconfort fizic: dureri de cap, amețeli, junghiuri, înțepături, mâncărimi, bla, bla, bla.’’
Marea majoritate a acestor mesaje au fost transmise omenirii de către Arhanghelul Mihail [arhan(ghel) = ar(c)hon], șăful ’’Oștirii cerești a Domnului’’. Desigur, au mai transmis și Arhanghelul Gabriel și, poate și alți 2-3 Arhangheli, apoi, niște binecunoscute personaje celeste gen (Lord) Sananda, Comandantul Asthar, etc, dar și foștii eroi pământeni ’’Domnul vostru, Iisus’’, Fecioara Maria, Contele de Saint-Germain, etc. Câteva mesaje au fost transmise de nimeni altul decât de ’’Vă vorbește însuși Creatorul’’, sau, în unele cazuri, chiar de ’’Prim-Creator’’.
Foarte multe dintre aceste mesaje au fost preluate, traduse și postate pe renumite bloguri d-ale noastre, fiind citite de foarte multe ființe ’’trezite’’, spirituale dar foarte-foarte religioase. O mare parte a acestor gen de ființe este reprezentată de ’’sexul frumos’’, ființe evlavioase, îndegrabă închinătoare ’’la cele sfinte’’, bisericești. Nu sunt misogin, să fie bine înțeles…este o constatare și atât!
Ceea ce acești naivi nu știu este faptul că energiile tuturor acestor Valuri X nu vin de undeva anume, ci ele există dintotdeauna. Nu se deschid nu știu câte Portaluri pentru ca aceste energii să intre pe Pământ, deoarece ele, energiile, sunt aici dintotdeauna. Nu trebuie ca aceste energii să fie trimise/aduse de cineva anume…trebuie doar ca, la nivel de conștiință individuală, ele să fie accesate…să fie accesat acel Câmp Morfic/Informațional, în care ele deja există.
Ceea ce acești naivi nu știu este faptul că achiesând acestor informații transmise, integrând și acceptând, apoi confirmându-le ’’adevărul’’ (prin sute și mii de Amin-uri, de exemplu), nu fac altceva decât să contribuie la susținerea energiilor Sistemului…a Matricei de Control și manipulare a psihicului uman. Însă, este la fel de adevărat că cerând ajutor extern (arhanghelilor, îngerilor, sfinților, maeștrilor înălțați, etc, etc), acești naivi nu fac altceva decât să pecetluiască un Contract cu toți acești ”oșteni ai Domnului”, ce îi vor ajuta (eventual), dar care, totodată, vor fi foarte bucuroși să aibă la dispoziție acea energie necesară lor, Grupului din care fac parte, și Matricei pe care ei au construit-o.
Mulți dintre acești naivi vor spune că ’’Bine, bine, dar eu simt cum X îmi dăruiește/trimite/transmite acea stare de bine’’…e adevărat, da! Totuși, toți acești naivi (și ignoranți totodată) nu sunt conștienți de faptul că acele energii primite provin dintr-un Plan superior de frecvență, aflat dincolo de realitatea noastră fizică. În ciuda faptului că o anumită parte dintre acești naivi va beneficia de vreun anume ’’miracol sfânt, dumnezeiesc’’, sau va simți pe moment acea stare extatică de bine și bucurie/fericire, tot nu va conștientiza faptul că ’’binele ceresc’’ (l)i se întâmplă datorită faptului că energia lor este transmutată de aceste entități, pe o bandă superioară de frecvență…acest ”bine” reprezintă doar o mică recompensă ”fizică” vizavi de marea recompensă pe care ei o oferă, voit și nesiliți de nimeni, acestor entități și Matricei, prin asumarea Contractului.
Și, iată cum, aceste ființe naive și ignorante nu fac altceva decât să contribuie la perpetuarea Sistemului și/sau a Matricei de Control, deși ele sunt convinse că fac ceea ce trebuie…că fac ’’Lucrarea Domnului’’!
Alooooo….naivilor, ignoranților, treziților-spiritual, evlavioșilor, religioșilor, deșteptarea! Treziți-vă naiba odată și ieșiți din paradigma dogmei religioase…nu mai dormiți pe voi! Sunteți o frână…ne puneți și nouă frână, celor ce suntem cu adevărat treji!
NU AȚI VENIT AICI SĂ CREDEȚI ÎN, ȘI SĂ VĂ DEDICAȚI ENERGIA VOASTRĂ FALSELOR IERARHII CEREȘTI CONDUSE DE ’’DUMNEZEUL’’ BIBLIC, CI AȚI VENIT SĂ DESTRUCTURAȚI MATRICEA ce ne OPRIMĂ PE TOȚI!
PS: suntem în preajma deschiderii unui alt Portal, 12.12 și, cum altfel, Arhanghelul Mihail s-a simțit dator să ne mai transmită încă odată (a câta oară?!) că vine un alt Val X de energii înalte. Deja mesajul a fost tradus și postat pe blogul administrat de o doamnă, fiind repede preluat și repostat pe unul dintre vechile și binecunoscutele bloguri spirituale, administrat de un domn…or mai urma și alte preluări, cu siguranță!
Publicat în Fluxul Cunoașterii | Etichetat , , | 6 comentarii

Cine suntem noi, în zece pași

Drumul vieții noastre:
  1. A TRĂI
  2. A trăi înseamnă A EXISTA
  3. A exista înseamnă A ȘTI DE CE și PENTRU CE exiști
  4. A ști de ce și pentru ce exiști înseamnă A CONȘTIENTIZA
  5. A conștientiza înseamnă A-ȚI DEPĂȘI CONDIȚIA UMANĂ
  6. A-ți depăși condiția umană înseamnă A TE BUCURA DE CINE/CE EȘTI TU
  7. A te bucura de cine/ce ești înseamnă A FI, ACUM
  8. A fi, acum, înseamnă a fi Parte a unui ÎNTREG
  9. A fi Parte a unui Întreg înseamnă că ești însăși Întregul
  10. A fi Întregul înseamnă A FI ABSOLUTUL
  11. Sunt, ești, suntem ABSOLUTUL
Scopul existenței noastre spirituale: să ne jucăm cu Viața și să creăm Viață, în marele Joc numit Creație
geometrie-fractalica-unu
Absolutul nostru este:
  1. Non-Manifestare – Sursa
  2. Manifestare – Creația
Nu contează ce este Absolutul nostru…poate fi chiar (și) reprezentarea unei alte Unicități, a unui alt Absolut (de o natură exterioară), total necunoscute Sieși. Tot ceea ce contează este că (și) noi, alături de, și împreună cu Tot Ceea Ce Este formăm Absolutul nostru!

unnamed

Publicat în Fluxul Cunoașterii | Etichetat , , , , | 4 comentarii

Scutul Spațial și Războiul împotriva libertății Conștiinței

Lucas Dare  Waking Times
„Scopul în sine al Scutului Spațial, dincolo de ceea ce se prezintă oficial, este cel de supraveghere totală…până la nivel de ADN.” – Elana Freeland
space-fence-war-on-consciousness
Lockheed Martin, unul dintre cei mai mari furnizori mondiali de echipamente pentru industria militară, este lider în dezvoltarea unui „Scut Spațial” ce va înconjura Pământul cu o nouă bandă de comunicații, de înaltă frecvență, operabilă prin satelit. Scopul acestui scut este acela de a oferi Forțelor Aeriene SUA capacitatea de a identifica și urmări obiecte și deșeuri de proveniență cosmică și de a detecta posibile pericole provenite din spațiul cosmic…pe lângă acestea, sistemul va putea oferi și o capacitate fără precedent de supraveghere a întregii planete.
Construcția în curs de desfășurare pe Atolul Kwajalein (Insulele Marshall) va consta în crearea unui sistem sofisticat de apărare care să se comporte ca un scut cosmic, ceea ce va îmbunătăți considerabil modul în care Forțele Aeriene SUA vor identifica și urmări obiecte din spațiul cosmic.
Acest Scut Spațial va folosi nitrura de galiu (GaN) și va fi alimentat de la sol de către dispozitive radar în bandă S, pentru a oferi Forțelor Aeriene SUA posibilitatea de a detecta obiecte nevăzute, de a urmări și măsura cu precizie obiecte provenite din spațiu, în primul rând cele ce pot intra în zona orbitei terestre joase.
Amplasamentul și funcționarea pe frecvențe înalte de undă a noilor radare ce vor alcătui acest Scut vor permite detectarea microsateliților și a resturilor provenite de la Sistemele orbitale actuale. În plus, designul Scutului Lockheed Martin va îmbunătăți în mod semnificativ promptitudinea cu care operatorii pot detecta evenimente spațiale ce ar putea prezenta potențiale amenințări la adresa sateliților GPS, sau ISS (Stația Spațială Internațională). Flexibilitatea și sensibilitatea sistemului vor oferi posibilitatea de a observa o zonă mult mai extinsă a orbitelor geostaționare ale obiectelor din spațiul cosmic, urmărind în mod constant această zonă.” 
Filmul promoțional Lockheed Martin, ce prezintă beneficiile și caracteristicile Scutului Spațial:
Prima versiune a Scutului, numită Air Force Space Surveillance System, a intrat în funcțiune în anul 1961, devenind neutilizabilă în anul 2013. Noua versiune va funcționa în banda radar S și va urmări un număr mai mare de mici obiecte, comparativ cu radarele anterioare: „aproximativ 200.000 de obiecte și 1.5 milioane de observații pe zi, de circa 10 ori mai mult decât radarele existente sau recent ieșite din uz, din SUA.”
Scopul ascuns
Fiind o știre veridică și nu o tehnică de marketing publicitar, ca întotdeauna în cazul proiectelor industriale militare, acestui gen de informații îi este dificil de găsit adevăratul scop. Cu toate acestea, Scutul Spațial este mai mult decât un sistem complex construit pentru siguranța noastră, iar o asemenea tehnologie reprezintă o escaladare a războiului împotriva individului uman și a conștiinței acestuia.
Elana Freeland, jurnalist de investigație și autor al lucrării Chemtrails, HAARP, and the Full Spectrum Dominance of Planet Earth (Dârele chimice, HAARP și Spectrul de dominație totală a planetei Pământ), publică în anul 2017 o nouă carte, intitulată The Space Fence (Scutul Spațial), în care îmbină cunoștințele sale referitoare la tehnologiile secrete și aspecte ale Războiului frecvențelor pe planeta Pământ, cu informații specifice referitoare la Proiectul Scutul Spațial. Analiza ei conduce la concluzia că acest Proiect face parte dintr-o rețea de tehnologii ce se doresc a fi puse în aplicare pentru a monitoriza, supraveghea și influența psihic omenirea, atât la nivel de masă cât și la cel individual, cu intenția de a crea un soi de Închisoare de înaltă-frecvență, capabilă să afecteze conștiința și comportamentul speciei umane într-un mod ce va aduce numai beneficii Elitei conducătoare a planetei.
Proiectul Scutul Spațial este exact tipul de tehnologie necesară pentru a aduce conștiința umană sub un control total, într-un nou tip de Sistem mondial de Guvernare, denumit Tehnocrație. Potrivit jurnalistului Jon Rappoport, acest lucru înseamnă crearea unei realități întunecate pentru omenire…exact acea viziune pe care a descris-o Aldous Huxley în romanul său, Brave New World.
„De fiecare dată când recitesc Brave New World văd animale ce se complac, păscând pe pășuni. Asta este imaginea. Animale umane trăind în pace, pe domeniile lor. Nimic de care să le pese. Nimic care să le facă să gândească. Aplecate, mestecând. Nu vă faceți griji…fiți fericite.
Brave New World prezintă o imagine de ansamblu în care oamenii nu întorc capul și nu încearcă să iasă din paradigma creată pentru ei. Nici măcar nu iau în considerare acest aspect. N-ar avea un sistem alternativ pentru a putea face o comparație. N-ar avea nici măcar o memorie culturală.
Ei trăiesc într-un Sistem universal al bunăstării. Nevoile lor sunt satisfăcute…mai ales, nevoia de bază: plăcerea. Plăcerea nu este câștigată sau căpătată…le este dată. Este doar o stare de fapt, la fel ca ploaia și soarele…este acolo. Este cea mai scurtă distanță între momentul prezent și clipa următoare.” – Jon Rappoport
Secretul este normalitatea în lumea de azi și există, desigur, două povești în spatele acestui Proiect: versiunea oficială, aceea de a crea o lume mai sigură, și versiunea ascunsă a unei imagini de ansamblu, descoperită și prezentată public de către câțiva jurnaliști și oameni din interiorul Sistemului.
„Gradul de secretomanie al oficialităților (cu care am fost învățați să trăim în societatea modernă de azi) ajunge la un nivel maxim al disfuncționalității, ce se manifestă între Statul public, și operațiunile acoperite, cu caracter strict-secret. Programele care includ Geoingineria și manipularea vremii și încercările de a re-ioniza atmosfera în scopul supravegherii există, cu toate că acestea sunt complet ignorate de mass-media oficială. În lipsa unei explicații oficiale convingătoare, ideea unui enorm Scut Spațial construit din bani publici duce cu gândul că ar exista motive întemeiate de a ascunde adevăratul său scop.” Jurnalistul Întunecat
Închisoarea frecvențelor – modul în care Scutul Spațial va acționa ca un Sistem de blocaj la nivel planetar
Într-un recent interviu cu Jurnalistul Întunecat, Elana Freeland explică modul în care acest mănunchi de tehnologii avansate, dezvoltat de Armată și finanțat de Statul din Umbră, va însemna o barieră pusă împotriva (evoluției spirituale a) speciei umane.
Ancheta ei s-a axat pe intenția ascunsă a oficialităților de a invada și modifica structura corpului uman, folosindu-se nano-tehnologii concepute pentru a acționa în calitate de receptori a diverselor frecvențe distribuite prin programe cum ar fi HAARP și Scutul Spațial. Nano-roboținano-fibreorganisme modificate genetic, bacterii artificiale și metale grele sunt deja livrate populației prin Geoinginerie, vaccinuri, alimente, apă și medicamente.
„Ei doresc să introducă nano-roboți în corpului nostru. Aceștia sunt niște mici turnuri de control, ce vor oferi posibilitatea unui control complet…nu numai asupra corpului, ci și a creierului nostru. Acești nano-roboți reprezintă cureaua de transmisie a unei rețea wireless (fără fire), putând fi activați de la distanță.” – Elana Freeland
Vorbind despre controlul minții de la distanță, realizat printr-o Rețea electromagnetică globală de controlFreeland face următoarele observații:
„Scopul ascuns al Programului Scutul Spațial este controlul până la nivel de ADN, iar supravegherea nu este realizată de către sateliți ci de Modulele de telefonie celulară, Modulele GWEN și NEXRAD, ce împânzesc întreaga lume. Metalele grele din sânge transformă corpul într-un conductor electric (corpurile noastre sunt emițătoare și receptoare electromagnetice), făcând din acesta o parte a Sistemului de supraveghere. Spre asta ne îndreptăm. Programului Scutul Spațial face parte din conceptul Transumanismului și așa-numita Singularitate, despre care ei cred că îi va sosi timpul. Ei lucrează din greu pentru a transforma planul terestru în ceva nenatural, artificial.” – Elana Freeland
Realitatea acestei Rețele tehnologice de control devine mai complexă și mai cuprinzătoare atunci când ne gândim la toate acele rachete ce dispersează oxid de aluminiu în atmosfera superioară, pulverizarea de bariu în cer, Tehnologia CERN și Tehnologia HAARP. Scopul este acela de a forma un inel saturnian în jurul planetei, pentru supravegherea și controlul genetic al speciei umane.
Prefigurarea acestei Noi Lumi Întunecate
Precum multe alte planuri puse la cale de elita mondială și prezentate în special în filmele SF produse la Hollywood, acest proiect, Scutul Spațial, este Rețeaua SKYNET din filmul Terminator.
În anul 2009, filmul Gamer oferea perspectiva unui Sistem în care personajul negativ controlează creierul oamenilor, prin nano-roboți ce acționează în calitate de receptori ai semnalelor trimise de acesta. În filmul Kingsman: Serviciul Secret, capitalistul rău, interpretat de Samuel Jackson, oferă gratis tuturor oamenilor de pe planetă cartele SIM prin care se poate transmite un semnal ce produce stări violente de furie ucigașă. Mesajul subliminal prezentat în film este depopularea globală…a scăpa Pământul de un „virus ucigaș”, așa după cum vede el ființele umane.
Gânduri de final
Dovezile existenței unui Război împotriva Conștiinței, purtat împotriva speciei umane, sunt evidente la tot pasul. Scriitorul Graham Hancock  reușește să prezinte cu mare acuratețe modul în care Războiul mondial împotriva drogurilor încearcă să ne restricționeze accesul la marile noastre puteri spirituale. În prezent, acest război a devenit unul de natură digitală, fiind urcat la ceruri.
Informațiile de acest gen, prezentate și în acest articol, oferă posibilitatea ca fiecare cititor să-și poată eleva propria-i conștiință, lucrând totodată și pentru ridicarea conștiinței colective.
Doar așa putem rezista și supraviețui acestei nebunii.
Sursa articolului
Publicat în Matricea Închisoare | Etichetat , , , , | 22 comentarii

„Timpul” nu există

Experimentul care a demonstrat că timpul nu există și nici nu a existat vreodată

time

În anul 2012, Yakir Aharonov, câștigător al US National Medal of Science, considerat unul dintre cei mai buni teoreticieni ai fizicii cuantice din lume, a publicat în revista Nature Physics o lucrare în care arată că prezentul este determinat de trecut și de viitor.
Acest lucru înseamnă că ceea ce se întâmplă în prezent poate depinde de ceea ce s-a întâmplat în viitor, ceea ce pare un non-sens…la fel cam cu tot ceea ce prezintă fizica cuantică. Totodată, asta înseamnă și că ceea ce s-a întâmplat în trecut poate afecta prezentul…ciudat, nu-i așa?!
Cu siguranță că minții îi este greu să înțeleagă aceste adevăruri.
Am ales să cercetăm un fenomen ce pare aproape imposibil de explicat de către știința clasică, oricare ar fi modelul folosit, fenomen care prezintă esența mecanicii cuantice. În realitate, el conține însăși Misterul.” (Richard Feynman, laureat al Premiului Nobel)
Acesta nu a fost primul experiment de fizică cuantică în care s-a studiat structura timpului.
Un alt experiment revoluționar, oarecum ciudat, a demonstrat natura realității noastre, cu implicații majore vizavi de ceea ce știm despre „timp”. Acest experiment, cunoscut ca Experimentul “Delayed-choice” sau “Quantum eraser”, poate fi considerat o versiune modificată a Experimentului Fanta Dublă.
Pentru a înțelege Experimentul “Delayed-choice” trebuie să înțelegem Experimentul Fanta Dublă: particule mici de materie (fotoni, electroni, etc) sunt trimise către un ecran prevăzut cu două fante. De cealaltă parte a ecranului, la o anumită distanță față de acesta, o cameră video performantă înregistrează mișcarea fotonilor și locurile în care aceștia ating ecranul. După ce oamenii de știință au astupat una dintre fante, camera video a surprins pe ecran imaginea a ceea ce ei așteptau să apară: un unic model, de forma unei singure fantă de lumină. În schimb, atunci când ambele fante au fost deschise a apărut un tipar la care nu se așteptau…un „tipar multiplicat”, în care fotonii au format o imagine ca și când ar fi fost inițial emiși sub formă de fascicule de undă. Asta nu înseamnă că particulele atomice sunt observabile cu ochiul liber ca fiind o undă, ci că ele se comportă chiar în acest mod.
Experimentul a arătat că fiecare foton trece prin ambele fante, simultan, interferând apoi cu el însuși, dar în același timp trece și printr-o singură fantă, separat. Mai mult decât atât, conform aranjării fantelor de lumină de pe ecran ar fi însemnat că același foton n-a trecut printr-o fantă…cu alte cuvinte, fotonul nu a întâlnit în calea sa vreun obstacol!
Așadar, o particulă de materie devine ea însăși un „val” de stări potențiale putându-se manifesta sub forma unor multiple posibilități…datorită acestui fapt, se va obține un anumit model de interferență.
Cum poate o particulă de materie să existe și să manifeste o multitudine de stări non-fizice, până ce ea nu este „măsurată” sau „observată”?! Mai mult decât atât: cum ar alege acea particulă starea pe care o va manifesta, din multitudinea de posibilități existente? Apoi, atunci când un „observator” decide să măsoare și să privească cum acea particulă trece printr-o fantă, acel „val” de multiple stări potențiale devine o singură stare de manifestare.
Particula trece de la starea de „val” de potențiale la o singură stare, ca și cum ar ști că este urmărită/privită de cineva/ceva. În acest caz, „observatorul” produce un efect asupra particulei și a modului ei de manifestare.
Potrivit fizicianului Andrew Truscott, experimentul sugerează că „Realitatea nu există decât atunci când este observată.” (studiu publicat de Australian National University). Asta sugerează că trăim într-un Univers de tip holografic. (sursa)
 „Consider Conștiința ca fiind ceva fundamental. Consider că materia derivă din Conștiință. Nu putem obține nimic, fără Conștiință. Toate discuțiile despre existență și tot ceea ce noi considerăm ca fiind existența sunt postulate de această Conștiință.” (Max Planck)
În conformitate cu legile mecanice cuantice care guvernează domeniile subatomice „această incertitudine cuantică este definită ca fiind capacitatea unei particule de a exista într-o stare latentă de infinite posibilități (să fie oricând, oriunde sau nicăieri) până atunci când este detectată…de o privire, sau într-un experiment de laborator.” (New York Times)
Care este relevanța acestor informații, în ceea ce privește conceptul de timp?
La fel cum Experimentul Fanta Dublă a ilustrat modul în care factorii asociați conștiinței manifestă principii asemenea cu cele ale fenomenului undă cuantică (o particulă de materie poate exista într-o stare de multipotențialitate), chiar și discutând numai despre o singură particulă de materie ce prezintă proprietăți fizice bine determinate, Experimentul “Delayed-choice” ilustrează modul în care ceea ce se întâmplă în prezent poate schimba ceea ce se întâmplă sau s-a întâmplat în trecut.
De asemenea, experimentele au arătat modul în care timpul poate curge înapoi, cum pot fi inversate cauza cu/și efectul, precum și modul în care viitorul determină trecutul.
În anul 2007, oamenii de știință din Franța au trimis un fascicul de fotoni către un dispozitiv, rezultatul experimentului demonstrând că acțiunea fotonilor poate schimba ceva ce deja se întâmplase (revista Science, nr. 315 și 966 – 2007).
„Dacă încercăm să atribuim un sens obiectiv stării cuantice a unui singur sistem, ies la iveală niște paradoxuri: efectele cuantice observate denotă nu numai acțiunea instantanee, la o mare distanță, ci, de asemenea, așa după cum s-a văzut, demonstrează și influența pe care acțiunile viitoare o au asupra evenimentelor din trecut…chiar și după ce aceste evenimente au produs un efect irevocabil.” – Asher Peres, un deschizător de drumuri în Teoria Informației Cuantice (sursa)(sursa)(sursa)
Primul cercetător care a prezentat o astfel de teorie a fost John Wheeler, în anul 1978. El a propus un exercițiu de imaginație, la o scară cosmică…un exercițiu ce poate fi explicat acum, în prezent, de aceste două experimente.
Să ne imaginăm o stea care, în urmă cu miliarde de ani, a emis un foton către Pământ. Între Pământ și respectiva stea există interpusă o galaxie. Urmare a fenomenului cunoscut sub denumirea de „lentilă gravitațională”, lumina va trebui să ocolească acea galaxie…prin stânga sau dreapta ei, ori pe deasupra sau pe dedesubt.
Miliarde de ani mai târziu, în cazul în care acel foton este „capturat” de un dispozitiv construit pe Pământ, imaginea rezultată va fi un tipar de interferențe luminoase (conform cu ceea ce Experimentul Fanta Dublă a demonstrat). Acest lucru demonstrează că fotonul a ocolit galaxia respectivă urmând una dintre căile descrise mai sus.
Să mai presupunem și că cineva anume din respectiva galaxie hotărăște să „captureze” acel foton, construind câte un telescop la fiecare capăt al galaxiei, pentru a determina traiectoria pe care fotonul o va alege către Pământ.
Acțiunea de a determina sau „a privi” traiectoria fotonului conduce la concluzia că acesta nu poate veni decât dintr-o singură direcție. Imaginea astfel rezultată nu va mai reprezenta un model de interferență, ce presupune o multitudine de traiectorii posibile, ci un model unic, ce prezintă „o singură” traiectorie a fotonului.
Ce înseamnă asta? Asta înseamnă că modul în care alegem să măsurăm „acum” (în prezent) va afecta traiectoria pe care fotonul deja o luase cu miliarde de ani înainte. Alegerea noastră, în momentul prezent, afectează ceea ce deja s-a întâmplat în trecut. Dintr-o perspectivă a modului în care noi percepem timpul, acest lucru este un non-sens…însă, din perspectiva fizicii cuantice este un fenomen cosmic ordinar, comun. Indiferent de capacitatea noastră de percepție a fenomenului, aceasta este realitatea.
De asemenea, acest experiment sugerează că dincolo de realitatea noastră fizică există un câmp cuantic ce nu presupune existența timpului. Asta înseamnă că două minuscule particule de materie, ce există „în prezent”, pot exista simultan și „înapoi, în timp”.
Timpul, așa după cum îl cunoaștem și-l măsurăm, nu există cu adevărat.
Sursa articolului
Publicat în Știința altfel | Etichetat , , , , | 2 comentarii

Fuziunile Big-Farma și Big-Agra: drumul către organismele sintetizate artificial

Makia Freeman, colaborator Waking Times
Recent, au fost accelerate câteva mari fuziuni între Big-Farma și Big-Agra:  Syngenta a fost cumpărată de ChemChinaDow Chemical va fuziona cu DuPont, iar Monsanto va fi achiziționată de Bayer pentru suma de 66 miliarde USD (Bayer și Monsanto au semnat deja un precontract). În acest moment, Autoritățile de Reglementare din SUA și UE examinează acordul Bayer-Monsanto. În cazul în care acest acord va fi aprobat noua Mega-Corporație ar deveni cea mai mare afacere în domeniul agricol de pe Pământ, cu cote pe piețele mondiale ale semințelor și pesticidelor, de 29%, respectiv 24%. Acest acord ar reprezenta o masivă consolidare a puterii în mâinile câtorva oameni, ceea ce ar însemna controlul privind dreptul de a cultiva semințe și alimente pentru hrană. Big-Farma si Big-BioTech sunt jucători ai aceluiași tip de industrie ce folosește tehnici de sinteză artificială, chimică, pentru „înlocuirea” vieții organice și duplicarea produselor sintetizate chimic, de o calitate mult inferioară, dăunătoare organismului. Centralizarea Industriei chimice face parte din marele Plan de centralizare a puterii Noii Ordini Mondiale (Agenda non-organică fiind parte a Planului), mașinațiuni ce sunt subliniate de toate aceste acțiuni.
biotech
Centralizarea Industriilor Chimice și a Organismelor sintetizate artificial, aidoma cu centralizarea mass-media oficială
Istoria se repetă. Consolidarea și centralizarea puterii s-a făcut în MSM din SUA (mass-media oficială), caz în care numărul total al Instituțiilor mass-media s-a redus de la aproximativ 50 (în anul 1983), la numai 6, în anul 2011. Fuziunile sau achizițiile Syngenta-ChemChina, Dow-DuPont și Bayer-Monsanto înseamnă că, în loc de șase corporații (Syngenta, Bayer, BASF, Dow, Monsanto și DuPont) vor fi doar trei mari companii ce vor domina comerțul mondial cu semințe agricole și produse chimice. Înainte de aceste fuziuni, cele șase corporații dețineau 60% din piața mondială a semințelor, și peste 75% din piața chimiei agricole. Dacă vom săpa un pic vom descoperi că mulți dintre proprietarii acestor multinaționale agricole și corporații chimice sunt, de fapt, aceleași Grupuri, deținute de aceiași câțiva oameni. Colin Todhunter scrie în articolul său, Monsanto și Bayer: de ce Industria alimentară și Agricultura tocmai au luat-o pe calea răului:
„Acești manageri corporatiști aparțin sectorului agro-business la nivel mondial, iar companiile pe care le conduc sunt printre primele 500 de mari corporații listate în revista Fortune. Aceste companii dețin un rol major într-un sistem geo-politic și o producție globalizată de alimente, profiturile uriașe obținute fiind direcționate către producția de alimente de proastă calitate, ceea ce va duce către degradarea sănătății populației. Profiturile sunt direcționate și către eradicarea micilor ferme (baza producției de alimente la nivel mondial), devastarea mediului înconjurător, producția de mono-culturi și diminuarea diversității alimentelor și a dietei, distrugerea comunităților rurale, ecocid, degradarea solului, secetă și deficit de apă…toate acestea conduc către distrugerea micilor fermieri, cei care duc o existență pe muchie de cuțit și cei pentru care plata datoriilor înseamnă unicul mod de supraviețuire.”
Scurt istoric Bayer și Monsanto
Bayer a făcut parte din conglomeratul IG Farben, participând la războiul chimic nazist. IG Farben a fost fondat în anul 1925, prin fuziunea marilor companii chimice germane. IG Farben a lucrat îndeaproape cu Hitler, ajutând mașină nazistă de război, entitate finanțată de Wall Street și oameni de afaceri americani, precum George Prescott Bush, tatăl lui George H.W. Bush. După înfrângerea naziștilor, IG Farben a fost împărțită în mai multe părți, patru dintre acestea devenind cunoscute sub titulaturile de Bayer, BASF, Sanofi și AGFA. Big-Farma de azi este direct derivată din toate aceste puternice companii ale industriei chimice, ce au făcut jocul tuturor guvernelor care s-au succedat de după cel de-al Doilea Război Mondial.
Iată ce aflăm de la Truthwiki.org :
„Tribunalul Penal de Război de la Nürnberg a condamnat 24 de directori IG Farben pentru ucidere în masă, sclavie și alte crime împotriva umanității; cu toate acestea, în mai puțin de 7 ani, toți ucigașii au fost eliberați și au început acordarea de consultanță corporațiilor americane. Între anii 1950-1980, Bayer, BASF și Hoechst au angajat în pozițiile de conducere (Președinte al Consiliului de Administrație) toți acești criminali condamnați. Fritz ter Meer, condamnat pentru crimă în masă, a făcut doar 5 ani de închisoare apoi a devenit Președintele Consiliului de Supraveghere, la Bayer. Kurt Blome, cel care a recunoscut că a ucis evrei („experimente sinistre”), a fost angajat în anul 1951 de către U.S. Army Chemical Corps pentru a dezvolta arme chimice de război. Astăzi, aceste companii trimit lobbyști la Washington D.C., cheltuind milioane (dacă nu chiar miliarde) de dolari pentru a influența deciziile de reglementare luate de FDA și CDC. Astăzi, aceste companii sunt cu mult mai puternice decât a fost IG Farben în perioada celui de-al Doilea Război Mondial.”
Monsanto (cea mai rea și urâtă companie din lume) nu prea are nevoie de prezentare. În scurta istorie a existenței sale ea a produs Agentul Orange, pesticidul DDT, rBGH (hormonul bovin recombinat de creștere), îndulcitorul artificial Aspartam, semințele și organismele modificate genetic (OMG) și Glifosatul (ingredientul principal al infamului RoundUp). Monsanto are o asemenea putere asupra Guvernului SUA încât a fost capabilă să înceapă războaie comerciale cu țări ce nu acceptă OMG.
„Glifosatul distruge micronutrienții (calciu, zinc, magneziu, sulf, cobalt, etc), esențiali pentru sănătatea organismelor vegetale și animale. Mai exact, glifosatul interferează cu tiparul shikimat, o funcție metabolică ce permite plantelor să creeze aminoacizi sau proteine esențiale. Dacă acest proces metabolic nu funcționează în mod corespunzător, planta nu poate supraviețui.
Glifosatul nu acționează direct asupra animalelor și oamenilor ci acționează asupra bacteriilor din intestine (microbiome sau microbiote), microorganisme ce posedă această funcție metabolică…noi și animalele ne bazăm pe aceste microorganisme care au un rol major în menținerea sănătății intestinelor noastre („al doilea creier”). Atunci când este introdus în corpul uman, glifosatul distruge intestinele și, ulterior, sistemul nostru imunitar.” (Makia Freeman)
Big-Agra – Big-Biotech – Big-Farma: un Ciclu al morții
Convenita fuziune Bayer-Monsanto reprezintă mai mult decât Bayer și/sau Monsanto luate ca entități separate, și mai mult decât fuziunile Big-Farma și Big-Agra.
Cum funcționează acest Ciclu al morții, Big-Agra – Big-BioTech – Big-Farma? Multinaționalele-gigant cumpăra o cotă masivă din piața marilor producători de alimente, apoi, prin inginerie genetică și pulverizarea pesticidelor toxice peste culturile agricole, produc alimente otrăvite care, odată ce sunt ingerate, provoacă slăbirea sistemului imunitar al organismului. Sau, produc direct o hrană lipsită de nutrienți esențiali (alimentele modificate genetic)…produse alimentare falsificate. Efectul hrănirii constante cu astfel de produse înseamnă apariția inflamațiilor cronice și a bolilor. Apoi, același Conglomerat Corporatist, prin brațul său Big-Farma, se simte fericit să intervină și să ne ofere „medicamente” ce nu vindecă…medicamente de care nu am fi avut nevoie dacă ne-am fi hrănit natural, cu produse alimentare nealterate!
Interesant: există doctori și cercetători care afirmă că autismul este produs în mod deliberat, prin vaccinuri și toate toxinele pe care le inhalăm din mediul înconjurător, în scopul de a crea personalități-trântor (așa după cum descrie A. Huxley, în romanul Brave New World) care să alcătuiască o forță de muncă docilă, ascultătoare. Rata autismului este într-o continuă creștere la nivel mondial, șocant fiind faptul că, în prezent, 1 din 68 de copii din SUA este diagnosticat cu autism (potrivit  CDC).
Și alți compuși chimici, ca fluorul (cauzator de cancer), sunt folosiți atât în producția de „medicamente” Big-Farma (antibioticele) cât și-n pesticidele Big-Agra. Este o industrie-gigant…un gigant ciclu al morții.
Fuziunile Big-Farma – Big-Agra, un pas înainte în direcția sintetizării organice
Fuziunile Big-Farma – Big-Agra reprezintă încă un pas în direcția sintetizării organice, respectiv „negarea vieții”: semințe sintetice, produse alimentare sintetice, medicamente sintetice, etc. Planurile de afaceri ale acestor Mega-Corporații se bazează pe producția artificială, sintetică, calitativ inferioară a tot ceea ce este disponibil în natură. După ce se obține brevetul de invenție urmează crearea unui monopol de piață al respectivului produs, prin fuziuni și achiziții ale principalilor competitori. În tot acest timp se duce o asiduă propagandă mincinoasă, concepută pentru a abate atenția de la produsele naturale, calitativ superioare celor brevetate. Această propagandă implică chiar și combaterea și denigrarea alimentelor ecologice și hranei naturale, în timp ce efectul toxic al alimentelor modificate genetic este trecut sub tăcere. În același timp, se minimalizează efectele homeopatiei și nu se discută și despre alte metode naturale de tratament, concomitent cu susținerea medicinei alopate Vestice, impusă de clanul Rockefeller. De asemenea, se critică și se combat metodele agricole naturale, tradiționale, promovându-se tratamentele chimizate…pesticidele care otrăvesc și ucid.
Toate acestea sunt evidente pentru cei care au ochi să vadă.
Cât timp trebuie să mai treacă până când acea masă critică a umanității va conștientiza toată această nebunie a Agendei Sintetice?!
Sursa articolului
Publicat în Economie | Etichetat , , , , | 1 comentariu