Ce înseamnă cu adevărat Trecerea în a 5-a Dimensiune

Michelle Walling, CHLC
In5D.com
Există o mulțime de învățături false ale entităților “Luminii”, în care se prezintă obturat procesul de Ascensiune către cea de-a 5-a Dimensiune. Aceste păcăleli, prezentate sub forma unor “informații reale”, au fost concepute pentru a ne abate atenția de la adevărata realitate a stării existenței noastre: aceea de ființe multidimensionale. În timp ce Voalul (impus nouă) continuă să se subțieze, conștientizăm adevărul despre Dimensiunea a 5-a și rolul său în transformarea noastră.
În comunitatea spirituală și metafizică cuvântul Ascensiune a fost definit în multe sensuri. În cadrul prezentului articol, Ascensiunea este definită astfel: creșterea nivelului de conștiință și a conștientizării individuale, care să determine o nouă înțelegere și o nouă manifestare a abilitaților noastre de ființe multidimensionale…adevărata natură, și formă a existenței noastre.
Fizica cuantică a demonstrat că gândurile noastre creează realitatea și că totul este energie care vibrează cu o anumită rezonanță. O Dimensiune a Creației reprezintă un nivel energetic de manifestare a mai multor rezonanțe, cu paliere care se întrepătrund la nivelele inferioare și superioare ale fiecăreia.

Corpurile noastre fizice au fost concepute (de Anunnaki) în scopul menținerii lor în „capcana” Dimensiunilor a 3-a și a 4-a. Rezonanța 3D ne oferă experiența fizică a unui corp dens. Modificările în ADN-ul corpului fizic uman au fost făcute unui Prototip Originar, special creat pentru ca un Spirit să poată întrupa un corp fizic 3-Dimensional în timp ce este conectat în mod conștient la multe alte experiențe dimensionale. Aceste modificări au avut drept rezultat ștergerea memoriei individuale, simultan cu crearea iluziei că suntem doar corpuri fizice. Programarea acestei „realități” începe foarte devreme, prin asimilarea învățăturilor despre fizica materiei și biologia umană, iar știința face și ea o treabă bună explicând realitatea 3-Dimensională.

A 4-a Dimensiune este interconectată cu a 3-a, și cuprinde spațiul și timpul. Acesta este locul unde se află sediul operațional al MatriceiTimpul și spațiul au fost create pentru a avea o experiență a bucuriei încarnării fizice pe Pământ, până când, la un moment dat, totul a fost deturnat. Cei mai mulți dintre slujitorii „teroriștilor” există în vibrația 4-Dimensională și doresc fie să intre într-un corp dens 3-Dimensional, fie să fure energie de la unul dintre acestea…scopul este acela de a avea acces la Energia Sursei.
A 5-a Dimensiune (și cele de dincolo de ea) există în afara spațiului și timpului. Existența unui organism în această dimensiune nu incubă realitatea fizică densă…cu toate acestea, el are capacitatea de a-și lua o formă perceptibilă pentru ceilalți. Nu există ștergeri de memorie în această realitate, astfel încât cei care „comit ilegalități” rămân „prinși” în 4D (se autoexilează – n.tr.).
Din această succintă descriere a Dimensiunilor 3, 4, și 5 puteți deduce că spațiul ideal care ar trebui să înconjoare Pământul ar fi cel 5-Dimensional (sau mai sus)…sau cel 3-Dimensional, în interiorul unui corp planetar direct legat cu Sursa…ori directa re-conectare cu Supra-Sufletul (eventual, cu Sursa). Atunci când posibilitatea de a avea o experiență 3-dimensională ar fi disponibilă fără a fi influențată de entități 4-dimensionale aflate pe nivelele inferioare ale acesteia, o persoană poate alege să experimenteze realitățile 3D-5D până atunci când Sufletul transmite Spiritului că e timpul să se treacă la o nouă experiență.
Spiritul nostru este esența Sursei, și este încarnat într-un corp fizic. Spiritul este întotdeauna conectat la Tot Ceea Ce EsteSpiritul este conectat la Sursă (prin Supra-Suflet), la Conștiința Mamei Pământ…este conectat cu animalele, cristalele, și toate ființele umane de pe planetă. Supra-Sufletul are multe Aspecte (Spirite) care au experiențe în toate Dimensiunile. Din moment ce suntem conectați cu Supra-Sufletul nostru, suntem conectați la/cu toate Dimensiunile.
Ascensiunea implică conștientizarea faptului că avem acces la toate Sinele noastre multidimensionaleimplică permanentizarea legăturii cu toate acele părți ale noastre. De asemenea, este important să conștientizăm faptul că am fost păcăliți…am intrat într-o capcană, acceptând ștergerea memoriei noastre, și un corp 3-dimensional. Astfel, uitarea de sine ne-a permis coborârea într-o experiență 3-dimensională, ceea ce a însemnat și o mare vulnerabilitate față de aceia care au nevoie de energie. Cel mai simplu mod de a ne transforma în sclavi (pentru a ne fi recoltată energia) este acela de a se face tot ceea ce este posibil pentru a nu ne reaminti capacitățile noastre de ființe multidimensionale. Ascensiunea implică înțelegerea tuturor fenomenelor care au condus la starea noastră de acum, precum și a modului în care putem deschide lacătul cuștii în care suntem ținuți în captivitate.
Acele persoane care au încheiat acest ciclu al captivității și au decis că au terminat cu această experiență în corp fizic, în mod cert își pot reloca Conștiința în 5-Dimensional, în afara corpului fizic, dacă „ar muri” (ascensiona)…s-ar putea reloca în multe alte locuri, în funcție de nivelul de vibrație atins în această viață. Întrucât ființele din Dimensiunile Superioare își pot muta oricând Conștiința în Dimensiuni Inferioare, cei din Dimensiunile Inferioare trebuie să-și ridice vibrațiile pentru a rezona cu cele superioare. În mod normal, aceasta nu reprezintă lupta de a ne aminti și a conștientiza experiențele din viețile anterioare.

În viețile anterioare, înainte ca corpul uman și Matricea 4-Dimensională să fi capturat o Conștiință într-un corp, oamenii aveau capacitatea de a călători pe liniile temporale, în Conștiința și corpul 5-Dimensionale.

Pentru unii oameni, scopul acestei vieți este acela de a-și recupera toate capacitățile…asta va însemna accesul la înțelepciunea și experiența dobândite de toate Supra-Sufletele lor în timpul tuturor existențelor în 3-Dimensional. Atunci când ridicarea vibrației individuale se realizează prin intenție și prin schimbările din viața fiecăruia, nivelele 5-Dimensional și mai mari devin accesibile. Aceasta include celelalte simțuri și capabilități, cele cu care se va putea crea ceea ce denumim acum minuni sau magie.
Alte persoane vor încerca să manifeste o transformare de la negativ la pozitiv prin încarnarea într-un corp fizic conectat cu Sursa, pentru a ascensiona împreună cu planeta care-și crește vibrația. Aceste ființe nu își vor putea ridica propriile vibrații dacă nu își vor re-stabili conexiunile cu planeta, și vor fi suficient de norocoase să găsească un corp fizic pentru încarnare sau „să locuiască” un trup deja încarnat. Acestea sunt ființele care au ales o cale polarizată negativ, pentru a servi Sursei drept model al experimentării acestei părți dualiste a Creației. În timp ce, în cele din urmă, totul va reveni la Sursă, există anumite ființe care au ales să „întoarcă spatele” (Sursei – n. tr.)… de asemenea, mai există și ființe care se vor întoarce în Sursă prin „scrutcircuitare” (datorită propriei lor dorințe de rupere a conexiunii), fiind apoi reconstruite într-o altă formă de Energie.
Otrăvirea planetei și distrugerea planificată, prin HAARP și CERN, au ca principal scop blocarea ascensiunii umanității. Matricea Închisoare care a fost impusă umanității reprezintă un genial plan pentru furtul energiei necesare supraviețuirii Lor, și a fost planificată pentru o existență foarte îndelungată. Cu toate acestea, pentru că această înșelăciune a fost folosită împotriva oamenilor (care au fost păcăliți să-și ofere libera-voință acestui Plan al Lor), „s-a intervenit” în diferite moduri pentru eliberarea celor care doresc să părăsească MatriceaUșa Închisorii se deschide chiar acum, și „calea liberă” pentru cei doritori s-a așternut.
Acum, cei care doresc să treacă în corpul 5-Dimensional renunțând la corpul fizic o pot face. Alții au venit pe Pământ pentru a ajuta la eliminarea programelor și blocajelor care au prins umanitatea în capcana 3-Dimensională, fără nicio amintire a Eu-lui multidimensional și a capacităților lor de co-Creatori, cu multiplele experiențe simultane în afara timpului. Aceste ființe vor re-crea Disneylandul încarnării 3-Dimensionale pe planeta Pământ. Munca nu va fi ușoară, dar recompensa va însemna expansiunea Sufletelor lor către cele mai înalte nivele ale Creației. În cele din urmă, dacă noi toți suntem conectați la Sursă, de ce am dori să ne opunem dorinței Supra-Sufletului nostru de a experimenta?!
Într-un final vom fi Una cu Sursa. Ne vom păstra identitatea, ca un Aspect al Ei, explorând în continuare…va fi o altă călătorie pe care nu veți doriți s-o pierdeți!
Sursa articolului
Anunțuri

Despre Cristian Andrei

Spirit liber
Acest articol a fost publicat în Spiritualitate și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la Ce înseamnă cu adevărat Trecerea în a 5-a Dimensiune

  1. Sergiu zice:

    una imi este interesant cei ce vorbesc despre a 5-a dimensiune, si cum ca ar cunoaste tot despre ea, aveti accesul la ea? treceti de partea cealalta, parasind dimesiunea actuala? sau stiti doar sa vorbiti?

    Apreciază

    • Ai dreptate, Sergiu…mulți vorbesc despre 5-Dimensional, așa este! Foarte mulți dintre aceștia nu au experimentat în fizic această inter-dimensionalitate.
      Eu cunosc cel puțin o persoană (avocat de meserie) care a experimentat în fizic inter-dimensionalitatea…și, cu siguranță, a experimentat mult mai sus de 5D!
      Personal, am experimentat și eu, și tot în fizic (adică în stare trează, de conștiență) supra-dimensionalitatea…că a fost vorba de 4D, că a fost vorba de 5D și/sau mai sus, nu-ți pot preciza cu certitudine. Dar a fost! 🙂
      În altă ordine de idei, multe ființe umane, la nivel de conștiință individuală, sunt în 5D (sau chiar mai sus), cu toate că în corp fizic există încă în 3D/4D…să fii sigur de asta!
      Sunt convins că și tu, în timpul somnului adânc, atunci când creierul funcționează pe nivelele de frecvență Tetha, Delta, sau chiar Gamma, experimentezi realități dimensionale minim 4D-5D…să fii convins de asta! 🙂
      Toate cele bune!

      Apreciază

  2. Pingback: Predicții privind viitorul, până în anul 2050 | D'ale Carnavalului

  3. Pingback: Predicții pentru viitor – anul 2050 | D'ale Carnavalului

  4. daniela mirea zice:

    Fiti iubire.Asta vrea Sursa Divina.IUBIREE DIVINA.Lasati Binele si Raul,Lasati dualitatea.Cei ce experimenteaza dimensiunile mai inalte stiu ca nu mai exista polaritate,ci doar minunatia Totului.Lasati fricile deoparte si iubiti tot ce va inconjoara.Existati!Sa fiti iubiti!

    Apreciat de 1 persoană

    • Daniela, nu știu ce înțelegi tu prin Iubire Divină…
      Eu știu că respectiva *Iubire* este o STARE ENERGETICĂ…o Stare de A Fi, de A Exista! Cu cât *urcăm/coborâm* spre Sursă, cu atât frecvența de vibrație a *Iubirii* devine tot mai elevată, până ce este atinsă Starea de Singularitate (Sursa)!
      Atunci, (re)devenim Energie Pură…Energia Primordială, Originară! Suntem atât Singularitatea, cât și Totul!
      Așadar, Sursa NU VREA NIMIC! Nu vrea nimic deoarece Ea (DOAR) ESTE! Atât…și nimic mai mult! 🙂
      Pe de altă parte, Dualitatea este ea însăși o Stare de A Fi. Noi am ales să experimentăm și/sau să manifestăm această Stare deoarece este una dintre Stările de Exprimare ale Creației însăși. În același timp, trebuie să fim conștienți de faptul că Starea de Dualitate este una dintre Exprimările noastre, ca Aspecte/Logosuri Individuale, inter-dimensionale, ale Creației.
      Toate cele bune!

      Apreciază

  5. Pingback: Ce înseamnă cu adevărat Trecerea în a 5-a Dimensiune? »

  6. Pingback: Predicții pentru viitor – anul 2050 »

  7. Aurica zice:

    Se poate întîmpla ă ceva fara voie??

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s