Trezirea din cea mai mare Iluzie: Lumea în care trăim

Frank M. Wanderer, Ph.D
Wake Up World
Trăim aici, pe Pământ, împreună, miliarde de ființe umane. Faptul că trăim este o realitate empirică de necontestat. În mod similar, faptul că alte persoane trăiesc pe Pământ este, de asemenea, o realitate empirică de necontestat.
Nu numai că trăim dar suntem, totodată, și personalități individuale…individualități care se aseamănă în multe privințe și, în același timp, diferite în multe alte privințe. Faptul că suntem individualități diferite este, de asemenea, o altă realitate empirică.
Mai presus de aceste două aspecte, realitatea este că unul este adevărat iar celălalt este o iluzie. Doar unul reprezintă o certitudine. Celălalt este o Iluzie…cea mai mare iluzie a acestei Lumi.
Începuturile Iluziei
Să aruncăm o privire mai atentă și să examinăm care dintre cele două experiențe este cea adevărată și care este iluzia.
Viața noastră în această lume începe atunci când ne naștem. Este evident că suntem în viață, dar nu ne-am dezvoltat încă o personalitate individuală. După ce ne naștem, doar simplitatea și măreția Momentului Prezent al existenței noastre ne este cunoscut.
Societatea și cultura ei reprezintă ceea ce ne va forma personalitatea, în timp ce noi creștem. Devenim o personalitate atunci când se formează Egoul nostru. Acesta este un pas inevitabil în evoluția conștiinței, astfel încât nu este nimic în neregulă cu asta. Egoul se va naște ca un mic Sine separat…ca un accent al Conștiinței. Acest mic Sine va începe să acumuleze experiență despre sine însuși și despre lumea înconjurătoare. În cursul natural al evoluției și ca urmare a experienței acumulate, într-un anumit moment dat, Egoul se va retrage pentru a permite declanșarea procesului în urma căruia Conștiința va prelua controlul asupra propriei existențe în formă umană.
Totuși, desfășurarea acestui proces evolutiv poate fi împiedicată de o iluzie: iluzia că individul devine “cineva”…devine “o personalitate”. Vom deveni “cineva” sau “o personalitate” atunci când vom începe să ne identificăm cu Egoul…cu separatul nostru mic Sine. Sub efectul acestei iluzii credem că Egoul reprezintă realitatea (identificându-ne cu El), iar dezvoltarea micului nostru Sine separat stă, de facto, la baza dezvoltării noastre personale. În zilele noastre este aproape imposibil de evitat acest tip de iluzie deoarece omenirea trăiește în ea de mii de ani. Această “păcăleală“ a devenit “adevăr“, iar iluzia Egoului reprezintă, de fapt, „o realitate” pentru întreaga omenire.
Natura Iluziei
Așadar, identificarea noastră cu Egoul ne transformă în “cineva” sau “o personalitate”. Pe de altă parte, identificarea noastră cu Egoul va reprezenta rădăcina tuturor problemelor și mizeriei vieții noastre. Pentru că toți cei din jurul nostru consideră Egoul ca fiind punctul central al propriilor vieți, vom fi educați de către părinți în sensul dezvoltării unui Ego puternic ca scop principal al vieții noastre, pentru vremea când vom deveni maturi. Acest lucru este necesar deoarece societatea și cultura noastre favorizează și venerează indivizii cu un Ego puternic. Drept urmare, părinții și profesorii noștri ne educă în spiritul depunerii unor eforturi susținute pentru a deveni “cineva”…o personalitate puternică. Pentru a deveni “un cineva“, diferit de ceea ce suntem…pentru a deveni “mai mare“,“mai important“ și “mai bine situat“ decât alte persoane. De aceea, uitându-ne la alte persoane, ne comparăm și ne măsurăm noi înșine cu acestea. În tot acest timp, vom încerca să adaptăm acțiunile și faptele noastre conform așteptărilor și opiniilor celorlalți. Păstrăm o legătură permanentă cu trecutul și viitorul, și nu avem niciodată timp suficient pentru a spune “Stop!“ și a observa imensa Iluzie ascunsă în spatele vieții noastre.
Sfârșitul Iluziei
O iluzie poate supraviețui doar dacă este hrănită și alimentată continuu. Dacă aruncăm o privire în jur, cu ochii unui inocent (o privire liberă de orice fel de prejudecăți), vom conștientiza destul de repede modul în care societatea hrănește și alimentează, prin diferitele sale instituții, iluzia micului nostru Sine separat, Egoul…vom conștientiza modul în care este creată și alimentată iluzia „acelui cineva”, în noi și în toți ceilalți. Toate acestea au loc deoarece fiecare societate și fiecare cultură se bazează pe indivizi. În cazul în care aceste persoane „dispar”, trezindu-se din iluzia „acelui cineva”, acest modus operandi al societății actuale se va prăbuși.
Acesta este motivul pentru care Eckhart Tolle are perfectă dreptate atunci când afirmă că „Lumea se poate schimba doar din interior”. Schimbarea interioară înseamnă că trebuie să ne trezim din iluzia „acelui cineva” (propriu) și să începem să înțelegem că misiunea noastră constă în progresul evolutiv al Conștiinței.
Prin urmare, trebuie să ne trezim din iluzia „acelui cineva”, pentru a ne concentra atenția asupra adevăratei realități. Această realitate nu reprezintă nimic altceva decât faptul că sensul cel mai profund al vieții noastre este acela că trăim și constituim o Conștiință vibratorie plină de Viață. Aceasta este realitatea care ne-a fost ascunsă prin Iluzie, „o greșeală” prin care / pentru care ne-am concentrat toate eforturile noastre pentru susținerea „acelui cineva” propriu.
Dacă vom opri hrănirea și alimentarea Iluziei, aceasta va dispărea după puțin timp. În acest scop, trebuie să învățăm să observăm intensitatea și frumusețea Momentului Prezent. Odată ce vom reuși să acceptăm Momentul Prezent, vom fi capabili să ne acceptăm pe Noi Înșinevom fi capabili să ne bucurăm de simplitatea, liniștea și pacea existenței noastre. Egoul și experiența iluziei „acelui cineva” vor dispărea, iar noi nu vom fi nimic altceva decât energie vibrantă pură…vom fi însăși Viața.
Sursa articolului
Anunțuri

Despre Cristian Andrei

Spirit liber
Acest articol a fost publicat în Spiritualitate și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s