Existența pământeană este un program de calculator?

de Michelle Walling, CHLC
In5D.com
Existența noastră pe Pământ a fost studiată de mai multe rase extraterestre, datorită capacității unice a unui suflet uman de a co-crea în timp ce există într-un corp fizic. Cei care au considerat “un pic cam fascinantă” această capacitate au deturnat experiența pământeană și au încorporat un alt program software, diferit față de cel inițial. Din moment ce am început să ne dăm seama cum să ștergem acest program-intrus, avem nevoie să ni se re-amintească faptul că există multe alte programe pe care le putem alege…acum este momentul propice pentru a începe să ne gândim la existența pe care dorim să ne-o creăm.
Pentru a continua să controleze această experiență umană, rasele extraterestre care au desfășurat acest program planetar un timp foarte îndelungat au folosit modelarea predictivă: au studiat comportamentul uman timp de mii de ani, iar cea mai recentă actualizare a programului a fost introdusă în această matrice a realității în care existăm și de care suntem legați, în ultimii 100 de ani. Acest lucru le-a permis să ne controleze experiențele, prin captarea sufletelor umane în cadrul programului actualizat, ceea ce a determinat ca să uităm cine suntem și de ce ne-am încarnat într-un corp uman.
Din momentul în care am intrat într-o zonă cu frecvențe mai înalte a Galaxiei (ceea ce înseamnă mai multă lumină fotonică pentru conștientizarea a ceea ce suntem cu adevărat) am învățat că putem crea o nouă realitate, alta decât cea în care am fost captivi. Este ca și când am bloca rotirea unității hard disk care structurează această realitate. Atunci când ființele umane încep să reacționeze diferit față de programul care le-a fost impus, calculatorul devine virusat și nu mai funcționează corect.

Probabil că ființele care ne-au monitorizat au un mod anume de a ține pasul cu schimbările și pentru a compensa evoluția umană au re-programat matricea ori de câte ori a fost necesar, însă, odată cu accelerarea trezirii noastre le este mult prea greu să mai țină pasul. Realitățile, posibilitățile, și liniile temporale se schimbă atât de repede, încât nici chiar super-computerul care monitorizează aceste lucruri nu mai este capabil să țină pasul cu ele. Acest lucru este adevărat doar în cazul în care umanitatea își modelează singură viitorul…un viitor bazat pe acțiunile din “prezentul acum” al ființelor trezite, cele care se concentrează puternic pe schimbarea acestei realități. Acest lucru este reliefat de confuzia și haosul existente pe planetă, oamenii manifestând stări de șoc și de tulburări emoționale ca efect al spulberării realității existente.

În scopul de a contribui la viitorul omenirii pe care dorim să-l experimentăm este imperios necesar să fim conștienți de gândurile, acțiunile și cuvintele noastre. Atunci când fiecare dintre noi se schimbă, Legea Atracției Universale și Legea Rezonanței Vibrațiilor ne vor muta pe fiecare în parte, în cele din urmă, într-o nouă realitate. Acesta este modul în care încarnarea fizică funcționa înainte de re-scrierea programului, și pentru a dizolva această matrice trebuie să gândim și să acționăm impredictiv pentru softul ei. Trebuie să fim echilibrați emoțional atunci când schimbările vor alea loc (și) cu cei alături de care am fost de acord să experimentăm această realitate curentă, să-i sprijinim și pe cei care doresc să continue alături de noi și să renunțăm la cei care nu doresc să continue împreună cu noi. Toate aceasta presupun utilizarea discernământului pentru a nu putea fi influențati de perspectivele altora, în ceea ce privește viitorul. Nu trebuie să ne oprim tocmai acum din lupta pentru libertatea noastră, bazându-ne pe informațiile primite de la cei care spun că am câștigat deja războiul. Asta, deoarece în sinea noastră se creează o confuzie: da, am câștigat războiul…dar în viitor. Unii oameni au venit din viitor pentru a ne spune asta. Oricum, acum încă luptăm pentru libertate și avem posibilitatea de a avea cel mai bun rezultat posibil, cu cât tot mai mulți oameni sunt determinați să facă ceea ce facem noi în prezent.
Multor rase extraterestre le-ar plăcea ca noi să fim parte în programul noii lor realități. Ele pot dori „posesia” un corp uman deoarece compoziția ADN-ului nostru este influențată de mai multe rase de ființe. Este decizia individuală, a fiecăruia dintre noi, dacă alegem unul dintre aceste programe pe care l-am considera potrivit nouă înșine, sau, dacă decidem să creăm propriul nostru colectiv de ființe cu un scop comun. Orice decizie am lua, ea este acceptată doar în baza acordurilor fiecăruia dintre noi cu familia de suflete din care provine, precum și a scopului existenței individuale pe planetă, în acest moment. Dacă ești ca mine, poți alege să experimentezi diferite programe și să fii parte în cât mai multe cu putință, păstrându-ți libertatea de a alege oricare dintre programele care se potrivesc nevoilor tale într-un anumit moment.
Cei care au avut contacte dese cu propriile lor sine, în diferite perspective viitoare, au putut percepe ceea ce le-a fost prezentat de către acestea. Iată câteva dintre perspectivele viitoare care mi-au fost prezentate:
  • Existența într-o conștiință colectivă, în cadrul căreia totul merge perfect: toți sunt fericiți și conectați unul cu celălalt, dar lucrurile sunt un pic prea perfecte. Toți existăm ca unul, ca într-o simbioză perfectă, și toți suntem de acord asupra totului…dar asta, în afara unei experiențe lumești. Aceasta este o adevărată utopie, la fel ca în cazul în care leii dorm alături de miei. Poate exista un progres spiritual lent într-un viitor ca aceasta, dar poate fi și un loc pentru o vizită, dacă simți nevoia de odihnă și relaxare.
  • Existența într-o civilizație tip cyborg, în care părți ale corpului nostru pot fi fabricate în scopul de a fi lucrători harnici precum albinele. Trăim în orașe futuriste în care securitatea este maximă, în care nu este nevoie de mașini. Există trenuri de mare viteză, benzi și scări rulante pentru a ne deplasa acolo unde dorim…inclusiv la muncă. Totul în viața noastră este computerizat și avansat din punct de vedere tehnologic…există chiar și replicatoare pentru acea puțina hrană pe care încă o mâncăm. Fețele oamenilor par indiferente, în contextul în care nu există dispute, iar nevoile tuturor sunt îndeplinite. Oamenii pot trăi pentru o perioadă mult mai lungă de timp din cauza corpului tip cyborg și a progreselor tehnologice. Criminalitatea este aproape inexistentă.
  • Existența într-o conștiință colectivă în cadrul căreia individualitățile alcătuiesc întregul, fiecare individ păstrându-și propriile gânduri și având capacitatea de a începe modelarea unei noi experiențe personale într-un tipar al propriei gândiri, la care și ceilalți pot lua parte dacă doresc. Individul poate avea o experiență personală, apoi se alătură conștiinței colective pentru a o împărtăși cu ceilalți. Comunicarea este telepatică și toată lumea înțelege pe toată lumea, simultan, într-o unitate a gândirii colective. Aceasta ar putea reprezenta o existență pe o navă, sau undeva în spațiul interstelar, acolo unde totul pare a fi fluid, imaginativ…nu pe o planetă.
  • Existența pe Pământ, într-un „oraș de lumină” (oraș „plutitor”), în cadrul căruia va trebui să rezonăm cu frecvența specifică acestuia pentru a putea intra pe porțile sale. Oamenii „muncesc” în consilii, sau în grădini, sau oriunde aleg să contribuie la viața socială. Există mall-uri și magazine cu articole pentru confortul personal, inclusiv noile tendințe ale articolelor de îmbrăcăminte. Există cursuri și viață artistică, cum ar fi concerte și piese de teatru. Într-un anumit oraș oamenii sunt centrați pe inimă…prin urmare, au o individualitate care pare a fi similară cu ceea ce suntem noi acum, dar fără emoții extreme, bazate pe frică. Într-un alt oraș, unii oameni încă experimentează frica, dar, pe măsură ce evoluează și își cresc vibrația, își dezvoltă capacitatea de a vizita celelalte orașe. Toate călătoriile au loc cu aparate de zbor care folosesc tehnologia anti-gravitațională sau tehnologii similare. Deplasarea prin orașe se face cu un gen de discuri plutitoare și există benzi rulante și lifturi. Cei din orașele înalt-vibraționale au învățat cum să-și manifeste viața, cum să vindece, și au împărtășit aceste abilități astfel încât nimeni nu mai este bolnav sau înfometat. Aceasta este o societate separată, în care orice ființă cu o vibrație similară poate alege să trăiască. Zilnic se organizează excursii pentru vizitarea planetei, astfel încât oamenii se pot bucura de Mama-Natură fără a lăsa nicio urmă care să dăuneze. De asemenea, prin intermediul călătoriei spațiale la nivel cuantic se organizează excursii pe alte planete din Univers pentru cei cu o vibrație similară cu cea a locuitorilor de acolo.
Parcurgând toate aceste diferite realități posibile, ar putea exista una cu care să rezonăm mai mult decât cu celelalte. Pot exista oameni care să iubească o realitate tehnologică atât de mult, încât ar putea dori să fie parte din ea și se vor alătura unei linii temporale tip societate cyborg. Există oameni care ar putea dori o realitate a odihnei în „ceruri” și vor alege utopia colectivă. De asemenea, există oameni care vor dori să trăiască o realitate doar alături de cei cu o vibrație similară, într-un oraș de lumină care face parte din Federațiile Universului.
Există multe alte posibilități, desigur, pentru că există mulți co-Creatori pe planetă. De exemplu, mulți oameni doresc un „Pământ Nou„, o planetă curățată și curată din nou, plină de culori strălucitoare. Cei mai buni dintre cei buni, călători inter-dimensionali și Creatori sunt aici pentru această mare trezire și pentru a-și manifesta abilitățile. Există mai multe nivele ale „trezirii” și vor exista și mai multe pentru că planeta a început să vibreze pe o frecvență care ne va scoate din această realitate curentă, prin libertatea fiecăruia de a crea prin propria imaginație. O prietenă mi-a spus că a perceput realități aproape infinite ale Pământului…chiar și realități în care cei care nu evoluau se întorceau numai pentru a curăța planeta. Cheia care deschide lacătul reprezintă conștientizarea faptului că atunci când vom scăpa de acest program în care am fost prinși ca-ntr-o cutie, vom fi capabili să ne deplasăm cu conștiința în oricare dintre aceste creații infinite. Unii vor putea chiar să se mute înainte și înapoi sau să co-existe, simultan, în mai multe versiuni proprii.
Un lucru este sigur: aceasta realitate se va schimba. Te-ai gândit cum ți-ar plăcea să fie experiența ta fizică ideală? Acum este momentul să credem în aceste gânduri și să le acordăm cu inima, putând deveni fiecare dintre noi o parte a experienței colective a conștiinței umane…ceea ce este perfect pentru experiența Sufletului nostru. Posibilitățile sunt nelimitate în această matrice a realității deoarece Creatorul acestei realități reprezintă o Existență infinită.
Singurul lucru de care mulți oameni încă nu și-au dat seama este faptul că noi înșine, la nivel de colectiv uman, suntem programatorii acestei matrici. Am manifestat polaritatea negativă a gândirii umane și, pentru o perioadă de timp relativ lungă, ne-am blocat într-o zonă a densității formei și încetinelii evoluției. Acum, începem să conștientizăm că prin concentrarea propriilor noastre gânduri către polaritatea pozitivă vom putea schimba realitatea pe care vrem să o experimentăm.
Forma umană este o modalitate de a experimenta existența într-un corp fizic care are software-ul încorporat în ochi și alte cinci simțuri. Acum, fiecare dintre noi își re-scrie propriul program software. Schimbul de idei cu ceilalți va permite fiecăruia co-crearea propriei societăți ideale. Al șaselea simț este acea scânteie creatoare pe care fiecare dintre noi o are. Nivelul la care suntem/vom fi și experiența colectivă a fiecărui suflet uman vor determina capacitatea acestei forțe creative a fiecăruia, forță căutată peste tot în Univers.
Perspectiva mea referitoare la viitorul Pământului reprezintă una în care oamenii vor putea co-exista alături de multe alte rase umanoide de pe alte planete. „Orașele sigure de Lumină” vor fi deschise sosirii pe Terra a celorlalte rase umanoide avansate pentru schimb de lecții și pentru a ne împărtăși reciproc artele. Oamenii Pământului vor putea călători pe alte planete pentru a studia și a aduce înapoi filozofii și inovații dincolo de imaginația noastră, pentru a povesti ce a însemnat ridicarea noastră din cenușa unei planete-închisoare prin unirea în Iubire a tuturor conștiințelor înțelepte, și determinarea cu care am luptat pentru a fi din nou suflete suverane, cu voință liberă. Cum va arăta viitorul tău?
Sursa articolului

2 comentarii

  1. NAMASTE CRISTIAN !!! Eu cred ca 80-85% din actuala populatzie a mamei noastre,ceea ce tu scri aci ,nu sant decat utopii. Da,desigur ,atata timp cat asta alegi. Si nici nu ar putea fi altfel cat majoritarii se opresc acolo unde usa li se pare imposibil de deskis.Au facut ei macar o introspectzie in sectorul intim al interiorului personal ? Desi timpul nu mai are timp s-au intrebat ce cauzeaza iutzimea evenimentelor si scurgerea sau mai exact goana de neoprit a timpului ? Parca ieri m-am nascut,parca ieri a venit primul copil,parca acum o ora mi-am facut un nou prieten-PE TINE- si tot asa ,ajungem sa confundam cifrele,locurile,inclusiv oamenii care au intrat si iesit de-a lungul timpului in viatza ta,a mea,si cu toate astea ceva ne impinge inainte-o curiozitate morbida in a da scurt si hotarat perdeaua pentru a intra si experimenta SFERA TUTUROR POSIBILITATZILOR-cum zic IUBITZII NOSTRI HATORY !!! Cu drag GeorgedeDrobeta.

    Apreciat de 2 persoane

  2. Îți mulțumesc ptr aprecieri și ptr comentariu, George!
    Am ales să postez articolul tocmai datorită faptului că autoarea lui descrie câteva „utopii”. Sunt foarte mulți oameni care aleg în continuare „utopia” acestei realități a Iluziei (încă) prezente pe linia temporală pe care umanitatea a ales s-o experimenteze. Unii, puțini la număr (raportat la cele 7 miliarde de ființe umane încarnate acum), au ales ca la nivel superior să ajute la curățarea Iluziei…alții au ales, aleg și probabil vor alege să co-existe în/cu ea. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.